Mondo News

L-a dat în gât Sorin Ovidiu Vântu pe Călin Popescu Tăriceanu?

Luni, 02 Aprilie 2018 11:15
Scris de: Vlad Economu
L-a dat în gât Sorin Ovidiu Vântu pe Călin Popescu Tăriceanu?

În încercarea de a primi reduceri de pedeapsă, Sorin Ovidiu Vântu l-ar fi denunţat pe Călin Popescu Tăriceanu, informează Curentul. Această informaţie vine în contextul în care Vântu aşteaptă marți pronunţarea definitivă a instanţei într-un alt dosar în care este implicat, scriu cei de la Curentul.

Aflat în spatele gratiilor, unde execută ani grei de închisoare, Sorin Ovidiu Vântu așteaptă pronunțarea definitivă în dosarul delapidării patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA.

La fond, Vântu a primit o pedeapsa de 10 ani si 2 luni de inchisoare iar liderul de sindicat Liviu Luca a primit 10 ani, ambele cu executare. Potrivit Curentul, de mai bine de un an, Vântu incearca sa facă intelegeri cu procurorii care ii instrumenteaza diverse dosare, pentru a primi posibile reduceri de pedeapsă.

Chiar zilele trecute, SOV s-a prezentat la DNA în dosarul lui Bogdan Olteanu, nu în simplă calitate de martor așa cum a relatat presei, ci pentru a-l denunță chiar pe Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

În acest dosar, Tăriceanu chiar ar putea întâmpina probleme serioase, întrucât și Ionuț Eftime, cel care l-a denunțat inițial pe Bogdan Olteanu, a fost convins de SOV să-i confirme denunțul referitor la Tăriceanu. Eftime este coleg de închisoare la penitenciarul Rahova iar comunicarea cu SOV a fost în ultima perioadă una facilă.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 17 iulie 2018, horoscop marti, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 17 iulie 2018. Taurii nu se pot baza pe prieteni, iar Balanțele trebuie să fie mai tolerante


paris jackson, orientare sexuală, bisexuală, fiica michael jackson Fiica lui Michael Jackson și-a făcut publică orientarea sexuală


CUM SE FACE RIMMING, RIMMING, SEX, SEX TABOO, SEXUALITATE, SEX ORAL ANUS, TROMBON RUGINIT, TRAMBITA RUGINITA, CUPLU, RELATII, FETISHURI SEXUALE, SEX INTERZIS, MASTURBARE, PORNOGRAFIE, KELLY SHIBARI, Sex tabu: Ce este rimming-ul? Ai cânta la un trombon dacă acesta ar fi ruginit?


halucinant, pradator sexual, caz clasat, sector 4, emilie, radu chiper, catalin galcea, catalin tolontan, masturbare, lift Caz halucinant în România! Scuza penibilă a unui procuror după eliberarea unui agresor sexual