Un român în vârstă de numai 22 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, într-un accident de muncă în apropiere de Roma. Neacșu Marian Robert lucra la o fabrică de colectare a deșeurilor din hârtie din localitatea Anzio, lângă Roma. Tragedia s-a produs sâmbătă, 23 februarie, acesta fiind strivit de un tomberon metalic, relatează publicația Roma Today, citată de știridiaspora.ro.
Incidentul s-a petrecut în curtea exterioară a societății care colectează hârtie și carton. Din primele informații se pare că o macara electrică muta baloturi de carton într-un tomberon metalic. Acesta a căzut de la un metru și jumătate fix în capul românului.
Citește și: ITALIA. ELEV ROMÂN, SNOPIT ÎN BĂTAIE DE COLEGII DE ȘCOALĂ: “ROMENO DI MERDA!”
Colegii săi nu au avut ce să facă și au chemat ambulanța. Personalul sanitar a constatat decesul. Robert a decedat pe loc. Trupul neînsuflețit al tânărului a fost preluat de autoritățile judiciare pentru a fi efectuată o autopsie.
Candido de Angelis, primarul localității Anzio, a ținut să transmită un mesaj: “Întreaga comunitate este alături de familia îndurerată a muncitorului român în vârstă de 22 de ani, care și-a pierdut viața în accidentul de muncă. Moartea acestui tânăr ne lasă fără cuvinte.”
Sursa foto: il corriere