Mondo News

Italia. Un bebeluș român, de numai două luni, a fost răpit dintr-un spital

Vineri, 23 Noiembrie 2018 14:28
Scris de: Vlad Economu
Italia. Un bebeluș român, de numai două luni, a fost răpit dintr-un spital

Un bebeluş român de numai 2 luni a fost răpit, miercuri noapte, dintr-un spital din Florența. Polițiștii italieni sunt în alertă, după ce o fetiță de numai 2 luni a fost răpită, în noaptea de miercuri spre joi, dintr-un spital situat în Florența, Italia. Bebelușul era internat într-un spital pediatric pentru o fractură de femur.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa a fost luată de chiar de mama sa, care însă nu avea voie să se apropie de copilă, cu excepția momentelor când trebuia s-o alăpteze.

Atât românca de 30 de ani, cât şi tatăl copilei, au interdicţie de la tribunal să se mai apropie de fetiţa lor. Din primele date, mama a fost cea care a pătruns în spital şi a fugit cu fetiţa, până la această oră cuplul fiind de negăsit. Presa italiană scrie că mama va fi acuzată de răpire, copila urmând să fie dată în îngrijirea Serviciilor Sociale.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 19 iulie 2019, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 19 iulie 2019. Berbecii sunt apreciați de prieteni, iar Vărsătorii sunt creativi


leo de la strehaia, mascati, retinere, inselaciune, flagrant, Leo de la Strehaia, săltat de mascaţi!


salarii, fcsb, jucatori, salarii jucatori fcsb, dennis man Lista completă a salariilor de la FCSB. Cine este cel mai bine plătit jucător din lot


bataie, barcelona, barceloneta, turisti, scandal, video Spania. Bătaie ca în șapte păcate între zece turiști pe o plajă din Barcelona! Video