Cel putin doua persoane au murit joi, in Italia, din cauza rafalelor puternice de vant care au doborat copaci, iar 200 de schiori au fost salvati dupa defectarea unei linii de telescaune, relateaza ziarul La Repubblica.
Un barbat in varsta de 41 de ani a murit in regiunea Toscana (centru-nord), dupa ce a fost lovit de fragmente de tabla de pe un acoperis desprins de vant.
Tot in Toscana, o femeie de 49 de ani a murit dupa ce a fost lovita de un copac doborat de vant.
Din cauza unor rafale de vant care au atins 130 de km/h, 200 de schiori au ramas blocati pe o linie de telescaune, in statiunea montana Ciampinoi (Val Gardena). Schiorii au fost salvati de echipele de interventie.
O nava-cargo a lovit un dig, in Genova, iar numeroase trenuri si curse aeriene au fost anulate din cauza rafalelor puternice de vant, care in anumite regiuni au atins 180 de km/h.
Din cauza intemperiilor, sute de scoli si gradinite au fost inchise in centrul si sudul Italiei, iar autoritatile le-au recomandat cetatenilor sa nu iasa din case pana vineri seara sau sa evite parcurile.