Mondo News

Încep furtunile! Cod galben de vijelii, ploi și grindină, valabil în 26 de județe

Marti, 28 Mai 2019 12:19
Scris de: Vlad Economu
Încep furtunile! Cod galben de vijelii, ploi și grindină, valabil în 26 de județe

ANM a emis marți o atenționare meteo ce vizează ploi torențiale, vijelii și izolat grindină, în vigoare până sâmbătă. 26 de județe intră, totodată, sub avertizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină, până miercuri la ora 02.00.

Potrivit atenționării meteo valabilă de marți ora 11.00 până sâmbătă ora 10.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, marți și miercuri îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului, conform Mediafax.

Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.

Începând de marți, ora 11.00, județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Buzău și Olt intră sub averizare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, nordul Munteniei, precum și nord-vestul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Codul galben expiră miercuri la ora 2.00.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

sibiu, fata batuta, bataie, video Scene șocante în Sibiu. O fată este snopită în bătaie în plină stradă! Video


Laura Nicoletta Vasilescu, gay, handbalista, asumare Prima handbalistă română care recunoaște că e gay: „Te iubesc necondiționat”


horoscop 15 septembrie 2019, horoscop duminica, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 septembrie 2019. Capricornii stau pe drumuri, iar Berbecii sunt loviți de singurătate


thailanda, fumat interzis, locuinte, Țara care a interzis fumatul în propria casă. Ce pățesc locuitorii dacă încalcă legea