Mondo News

Guvernul GRINDEANU anunta ca deja nu mai are bani pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri UE

Luni, 20 Martie 2017 09:52
Scris de: Vlad Economu

Guvernul nu mai are bani pentru cofinantarea proiectelor cu fonduri europene derulate de administratiile locale, vicepremierul Sevil Shhaideh (foto) anuntand ca plafonul de imprumut de la nivel national pe 2017 a fost deja atins. Astfel, primarii sunt in imposibilitatea de a implementa proiecte de investitii cu bani europeni, informeaza postul de televiziune Digi24.

Situatia a iesit la lumina in timpul unei sedinte dintre mai multi primari si membri ai Guvernului. Robert Negoita, primarul Sectorului 3 si presedinte al Asociatiei Municipiilor din Romania, a intrebat membrii Executivului daca au in plan o ordonanta pentru cofinantarea si prefinantarea din Trezorerie, mai ales avand in vedere tinta de absorbtie din programul de guvernare al PSD.

“Pentru contractele finantate, contractele de finantare pe POR, mai dati o ordonanta pentru co si prefinantarea din Trezorerie? Este foarte important, tocmai pentru ca am vazut ca v-ati propus sa atragem anul acesta bani europeni multi si ne ajuta foarte mult. Este esential”, a spus Negoita.

Raspunsul a venit de la Sevil Shhaideh, vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale, care a ridicat din umeri. “Ministerul a initiat deja un proiect de act normativ cu privire la acordarea unor imprumuturi din Trezorerie. Singura, singurul impediment in acest moment este plafonul de imprumut de la nivel national care intelegem ca anul acesta a fost atins, este epuizat”, a raspuns Shhaideh, spre uimirea lui Negoita.

“Pai si noi nu mai luam bani europeni acum? Cum dezvoltam proiectele europene daca nu ne ajutati cu cofinantare si prefinantare”, a intrebat primarul Sectorului 3. Ministrul de Finante Viorel Stefan a intervenit asigurand ca se incearca gasirea unei solutii. “E in studiu la directia de Trezorerie si datorie publica si speram sa venim cu o veste buna”, a spus Stefan, facandu-l pe Negoita sa exclame “Doamne ajuta!”. Exista insa posibilitatea ca acordarea acestor bani sa duca la depasirea deficitului de 3% asumat de Romania.

Anul trecut, Guvernul Ciolos a acordat, prin ordonanta de urgenta, 400 de milioane de lei pentru finantarea proiectelor incepute de autoritatile locale prin Programul Operational Regional, aminteste Digi 24. PSD a promis in programul de guvernare o absorbtie record de 26,4 miliarde de lei.

Sursa foto: ziua de constanta


Articole Recomandate

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Administratie publica

Economie

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

HOROSCOP ZILNIC, HOROSCOPUL ZILNIC, HOROSCOPUL DE AZI, HOROSCOPUL ZILNIC DE AZI VINERI 28 IULIE 2017 HOROSCOPUL ZILEI DE VINERI, 28 IULIE 2017. O zodie se trezeste cu un musafir NEPOFTIT


HOROSCOP ZILNIC, HOROSCOPUL ZILNIC, HOROSCOPUL DE AZI, HOROSCOPUL ZILNIC DE AZI JOI 27 IULIE 2017 HOROSCOPUL ZILEI DE JOI, 27 IULIE 2017. O zodie isi descopera DUSMANUL din UMBRA


HOROSCOP ZILNIC, HOROSCOPUL ZILNIC, HOROSCOPUL DE AZI, HOROSCOPUL ZILNIC DE AZI MIERCURI 26 IULIE 2017 HOROSCOPUL ZILEI DE MIERCURI, 26 IULIE 2017. O ZODIE ar trebui sa ramana in BANCA EI


HOROSCOP ZILNIC, HOROSCOPUL ZILNIC, HOROSCOPUL DE AZI, HOROSCOPUL ZILNIC DE AZI MARTI 25 IULIE 2017 HOROSCOPUL ZILEI DE MARTI, 25 IULIE 2017. Moment de glorie pentru una dintre ZODII