Mondo News

Grevă generală transportatori. Președintele FORT a anunțat reluarea curselor de pasageri

Joi, 11 Octombrie 2018 11:14
Scris de: Vlad Economu
Grevă generală transportatori. Președintele FORT a anunțat reluarea curselor de pasageri

Este haos, joi, în mai multe judeţe din ţară. O parte dintre transportatori intră în grevă generală după negocierile eşuate cu ministrul Lucian Şova. Acestia sunt nemulţumiţi de noile reguli pe care Guvernul le pregăteste pentru cei care vor să transporte călători, anunță Antena 3.

Update: Membrii FORT renunta la protestul de astăzi și reiau cursele regulate de pasageri pe rute interjudețene și intrajudetene, în întreagă țară.

Președintele FORT, Augustin Hagiu, a declarat pentru ziare.com că reluarea curselor nu este, de fapt, o renunțare a transportatorilor la punctul de vedere exprimat. “Nu renunțăm la protest. Reluăm cursele. Săptămâna viitoare vom discuta cu parlamentarii pe tema legii-cadru și a modificărilor avansate de ministrul Lucian Șova. Este ceea ce ne doream și considerăm că pericolul reprezentat de modificarea ordinului 980/2011 a trecut”, a declarat Augustin Hagiu pentru sursă citată.

Știre inițială

Din acest motiv, sute de autocare, autobuze şi microbuze nu vor circula astăzi iar peste trei milioane de oameni vor fi afectaţi. Greva a provocat scandal şi între transportatori. Asta pentru că nu toate microbuzele şi autocarele au fost trase pe dreapta. Sunt unele firme care au refuzat să participe la acţiunea de protest şi vor să aştepte până când ministerul Transporturilor spune clar dacă are o soluţie.

Ministrul Lucian Şova este chemat în Parlament să dea explicaţii despre ordonanţa care a provocat protestul transportatorilor. Ministrul a fost chemat la Comisia de Transporturi chiar de colegul său de partid, deputatul Marius Sorin Bota, care consideră că Lucian Şova a înţeles greşit directiva europeana privind liberalizarea transportului public şi afirmă că parlamentarii nu sunt de acord cu forma actuală a ordinului privind relicenţierea firmelor de transport persoane care operează pe trasee interjudeţene.

Potrivit lui Marius Sorin Bota, ministrul nu a ţinut cont de discuţiile privind politica tranportului în comun care au avut loc în inteiorul PSD, mai anunță sursa citată.

Sursa foto: adevarul


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

fiona simpson, mama, curaj, australia, furtuna Curaj fără limite! Este incredibil ce a putut face o mamă ca să-și salveze fiica


ariana grande, despartire, logodna rupta, iubit, pete davidson Despărțire-șoc în lumea muzicii! Ariana Grande s-a despărțit de logodnicul său


megan markle, printul harry, copi, sarcina, anunt oficial Veste uriașă în familia regală a Marii Britanii! Prințul Harry va deveni tătic


horoscop 15 octombrie 2018, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 octombrie 2018. Planul Balanțelor a ajuns într-un punct critic, iar Peștii sunt apatici și obosiți