Mondo News

Galaxia Andromeda a înghiţit, până în prezent, cel puţin alte două galaxii

Luni, 07 Octombrie 2019 10:46
Scris de: Vlad Economu
Galaxia Andromeda a înghiţit, până în prezent, cel puţin alte două galaxii

Galaxia Andromeda este „vecinul comic” al Căii Lactee, galaxia în care se află Pământul. Astronomii au descoperit că, în trecutul său, galaxia Andromeda a înghiţit cel puţin două alte galaxii, adâugând stelele şi celelalte obiecte aflate în interiorul acestora la masa proprie. Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au capacitatea de a identifica stelele care s-au format în alte galaxii şi care au fost „furate” de către Andromeda.

Faptul că o galaxie mare ajunge să îşi consume treptat vecinii nu reprezintă o surprinză pentru oamenii de ştiinţă sau un eveniment neobişnuit pentru Universul nostru. Totuşi această descoperire este importantă deoarece oamenii de ştiinţă au putut stabili faptul că au avut loc multiple coliziuni de-a lungul timpului, scrie Science Alert.

„Am depus eforturi pentru a descoperi resturile stelare ale acestor galaxii mai mici după ce acestea sunt distruse. Pe măsură ce construim o imagine a obiectelor din discul galaxiei, o putem compara cu modelele noastre teoretice, pentru a vedea astfel cu adevărat cum se formează galaxiile”, a explicat astrofizicianul Geraint Lewis de la Universitatea Sydney.

Indiciile care i-au determinat pe astronomi să determine că Andromeda a înghiţit alte galaxii au fost găsite în interiorul unor clustere globulare, un grup de stele care ia o formă sferică şi care sunt legate de gravitaţie, care au tendinţa de a se situa deasupra sau sub planul orizontal relativ. Folosind telescopul Manua Kea pentru a identifica clustere specifice.

Datele furnizate de către mai multe telescoape au arătat că existau două grupuri de clustere care orbitau în discul galaxiei în feluri diferite faţă de felul în care ar fi trebuit dacă s-ar fi format în galaxia Andromeda. Prin stabilirea orbitelor pe care aceste clustere au avut-o şi a celei pe care o au în prezent, oamenii de ştiinţă au putut stabili datele de producere a două coliziunii între Andromeda şi alte două galaxii: în urmă cu 10 miliarde de ani şi în urmă cu 7 miliarde de ani.

Această descoperire confirmă un studiu publicat în anul 2018, în care cu ajutorul simulărilor computerizate astronomii au teoretizat că Andromeda s-a ciocnit cu o altă galaxie. Studiul citat explică faptul că galaxiile pe care Andromeda le-a consumat erau considerabil mai mici decât aceasta, oamenii de ştiinţă alegând să meargă pe o aproximare mai conservatoare a acestor evenimente din trecutul galactic. Studiul citat a fost publicat în jurnalul Nature.

Sursa traducere: descoperă


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

google, platforma gaming, jocuri video, lansare, video, stadia, cloud, chrome Google lansează o platformă de gaming bazată pe cloud. Cele 22 de jocuri video disponibile! Video


Alondra Getsemani Villasenor, mexic, model asasinat, tanara macelarita Mexic. Un model celebru a fost măcelărită în propria casă. Mama tinerei a făcut macabra descoperire


pro tv, salarii, florin busuioc, neti sandu, meteo, horoscop Ce salarii încasează veteranii din Pro Tv, Busu de la meteo și Neti Sandu de la horoscop


caraus, cocaina, femeie, fiu el chapo, mexic, eliberare O femeie cărăuș a fost prinsă carand droguri în aeroport! L-a sunat pe fiul lui El Chapo! Ce a urmat