Mondo News

Fetița din Dâmboviţa a fost găsită moartă, cu urme de violență pe corp! Suspectul este un cetățean străin

Luni, 23 Septembrie 2019 00:17
Scris de: Vlad Economu
Fetița din Dâmboviţa a fost găsită moartă, cu urme de violență pe corp! Suspectul este un cetățean străin

Fata de 11 ani, care a fost dată dispărută vineri în județul Dâmbovița, a fost găsită moartă, duminică, pe un câmp, cu urme de violență pe corp, informează Mediafax. Polițiștii spun că au un cerc de suspecți în acest caz.

Update 2: Anchetatorii lucrează la stabilirea identității olandezului pentru că există un element foarte important care trebuie elucidat. În presa locală a apărut o filă de pașaport, iar poza respectivă nu coincide cu ce au anchetatorii la dosar. Se așteaptă rezultatul analizelor probelor biologice care au fost ridicate din mașina închiriată de acesta. 

Potrivit unor informații care se află în dosar, s-au stabilit datele olandezului și numărului său de telefon sâmbătă, la ora 19, când i s-a dat și primul mesaj pe WhatsApp. A răspuns la 19.50 și convorbirea a durat de la 19.50 până la 20.27, ceea ce înseamnă că el era în avion. 

Update: Olandezul, principalul suspect în cazul Adrianei, fetița din Dâmbovița ucisă, a fost pus oficial sub acuzare după ce a fost identificat drept principalul suspect în omorul minorei. Bărbatul este acuzat de omor, agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Duminică, fetiţa a fost găsită pe un câmp la ieşirea din Produleşti. Anchetatorii au spus că, la o primă examinare, s-au observat urme de violenţă pe trupul fetei. Corpul era acoperit cu o folie de plastic. Şeful IPJ Dâmboviţa a subliniat că acesta este, probabil, motivul pentru care corpul nu a fost observat din elicopter. Principalul suspect în acest caz a folosit o maşină închiriată. Autovehiculul a fost găsit la firma de închiriere auto şi a fost indisponibilizat de Poliţie.

Știre inițială

Fata de 11 ani, din localitatea dâmboviţeană Gura Şuţii, care vineri nu a mai ajuns acasă de la școală, a fost găsită, duminică, moartă. Potrivit IGPR, aceasta a fost găsită pe un câmp de pe raza comunei Produlești. „Aceasta prezintă urme de violență. În acest moment polițiștii au un cerc de suspecți”, au precizat reprezentanții IGPR.

Potrivit postului Digi24, unul dintre suspecți ar fi un cetățean olandez.  Fata din localitatea Gura Suții a fost dată dispărută vineri, după ce fratele ei a sesizat polițiștii că nu s-a mai întors de la școală.

Căutările fetei au fost începute în aceeași zi, iar în acțiune au fost implicate un elicopter și drone, dar și sute de polițiști. Duminică, polițiștii au anunțat că au deschis dosar penal in rem pentru lipsire de libertate în cazul fetei dispărute, potrivit Agerpres.

Fata se numeşte Mihaela-Adriana Fieraru (1,50 m înălţime, aproximativ 45 de kilograme, ochi căprui, păr lung, castaniu) şi era îmbrăcată la momentul dispariţiei cu o pereche de blugi de culoare albastră, o bluză cu mânecă lungă de culoare gri şi purta pantofi sport de culoare neagră cu roşu.

Sursa foto: adevarul


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

costi mocanu, lpf, razvan burleanu, inlocuitor, gino iorgulescu Mutare surpriză! O fostă vedetă ProTV, ”împinsă” de Răzvan Burleanu, să preia șefia LPF


mario iorgulescu, acuzatii grave, sevraj, spital elias, dani vicol, accident, vali gutu, unchiul victimei, dumitru dragomir, dreptate, despagubiri, Unchiul victimei lui Mario Iorgulescu face acuzații devastatoare: „Mario era în sevraj și violent cu asistentele! Este o minciună că a fost scos de la aparate în Italia”


horoscop 21 octombrie 2019, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 octombrie 2019. Vărsătorii au multă treabă, iar Leii sunt discreți


mario iorgulescu, procurori, anunt, audiere, accident mortal, videoconferinta Procurorii au luat o primă decizie fermă în privința lui Mario Iorgulescu! Anunțul oamenilor legii