Mondo News

Eșec major pentru DNA. Procurorii au clasat din lipsă de probe dosarul EADS. Vasile Blaga a scăpat de acuzații

Vineri, 28 Decembrie 2018 12:17
Scris de: Vlad Economu
Eșec major pentru DNA. Procurorii au clasat din lipsă de probe dosarul EADS. Vasile Blaga a scăpat de acuzații

Procurorii DNA au clasat dosarul EADS, în care au fost efectuate cercetări în legătură cu posibile fapte de corupţie săvârşite la încheierea contractului de 750 milioane euro privind securizarea frontierelor.

„La data de 5 noiembrie 2018, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, au dispus clasarea dosarului penal la care faceţi referire (EADS – n.r.), conform art. 16 alin 1, lit. b (fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege) şi c (nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) din Codul de procedură penală”, se arată într-un răspuns al DNA, citat de Antena 3.

DNA susţine că, în urma cercetărilor, nu au reieşit probe privind săvârşirea unor fapte de corupţie în dosarul EADS, fiind invocată şi o decizie a Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu.

Iniţial, procurorii au efectuat cercetări în legătură cu sume care ar fi fost primite ca mită de oficiali români în schimbul acordării unui contract companiei EADS, în anul 2004, privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat, în valoare de 534 milioane euro, extins în anul 2009 cu 200 milioane euro.

Cercetările în dosarul EADS i-au vizat pe foştii miniştrii de Interne Marian Săniuţă, Vasile Blaga şi Dan Nica. Ulterior, în anul 2015, DNA a extins cercetările cu privire la implicarea firmei Fujitsu Siemens Computers, deţinută de omul de afaceri Claudiu Florică, unul dintre denunţătorii din dosarul Microsoft.

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

leo de la strehaia, mascati, retinere, inselaciune, flagrant, Leo de la Strehaia, săltat de mascaţi!


salarii, fcsb, jucatori, salarii jucatori fcsb, dennis man Lista completă a salariilor de la FCSB. Cine este cel mai bine plătit jucător din lot


bataie, barcelona, barceloneta, turisti, scandal, video Spania. Bătaie ca în șapte păcate între zece turiști pe o plajă din Barcelona! Video


horoscop 18 iulie 2019, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 18 iulie 2019. Capricornii sunt emotivi, iar Săgetătorii au câteva cheltuieli de făcut