Mondo News

Dragoş Săvulescu, condamnat şi el la cinci ani şi jumătate în Dosarul retrocedărilor, a dispărut

Vineri, 08 Februarie 2019 15:53
Scris de: Vlad Economu
Dragoş Săvulescu, condamnat şi el la cinci ani şi jumătate în Dosarul retrocedărilor, a dispărut

Un apropiat al lui Cristi Borcea și fost acționar la Dinamo, milionarul Dragoş Săvulescu, condamnat şi el la cinci ani şi jumătate în Dosarul retrocedărilor, a dispărut.

El nu a fost găsit, vineri, acasă, iar poliţia va începe procedurile pentru a fi dat în urmărire naţională şi internaţională, anunță Antena 3. Cristi Borcea s-a predat însă vineri dimineaţă poliţiei, dar ar putea scăpa după o lună beneficiind de o contopire a pedepselor.

Potrivit unor surse G4Media, Dragoș Săvulescu ar fi plecat la Monte Carlo înainte de pronunțarea sentinței definitive în Dosarul Retrocedărilor.

Reamintim că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au condamnat joi la pedepse grele cu închisoarea pe inculpații celebri din dosarul DNA al retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța și Mamaia. Condamnările sunt definitive.

Astfel, Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, Nicușor Constantinescu – 5 ani de închisoare, Cristi Borcea – 5 ani, Dragoș Săvulescu – 5 ani și jumătate, notarul Aurel Jean Andrei (soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta șefă a Tribunalului București)  – 2 ani cu suspendare.

Instanța a decis și confiscarea plajelor din Mamaia retrocedate ilegal.

Sursa foto: sport


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 22 februarie 2019, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 22 februarie 2019. Balanțele aleg să fie raționale, iar Gemenii își pun ordine în viață


SQUIRT, SQUIRTING, FEMEI, EJACULARE FEMININA, CE INSEAMNA, SUBIECT TABU, RASPUNSURI, CURIOZITATI, ORGASM, BARBATI, SEX Ce înseamnă “Squirt” sau „Squirting”? Totul despre ejacularea la femei


Breakdance, jocuri olimpice, sport invitat, escalada, surf, jo 2024 Breakdance-ul ar putea deveni sport invitat la Jocurile Olimpice de Vară


casa moda, chanel, conducere, virginie viard, deces karl lagerfeld Cine va prelua conducerea casei de modă Chanel după decesul lui Karl Lagerfeld