Mondo News

Dosarul Colectiv. Magistrații de la Tribunalul București au anunțat data când se va lua o decizie

Luni, 02 Decembrie 2019 22:14
Scris de: Vlad Economu
Dosarul Colectiv. Magistrații de la Tribunalul București au anunțat data când se va lua o decizie
Magistrații Tribunalului București au anunțat, luni, că vor pronunța o decizie în dosarul Colectiv pe 9 decembrie, soluția nu va fi definitivă însă. În ultimul cuvânt, cei doi angajați ISU au cerut achitarea pe motiv că nu au nicio legătură cu faptele de care sunt acuzați, relatează Mediafax.
 
Magistrații au stabilit pronunțarea în dosarul Colectiv pentru luni, 9 decembrie. Decizia nu va fi definitivă. În ultimul cuvânt, cei doi angajați ISU, inculpați în dosarul Colectiv, Antonina Radu și Petrică George Matei, au cerut instanței achitarea. „Am fost surprinsă de acuzații. Din 16 ianuarie 2015 făceam auditare, controale mai puțin sau spre deloc. Această tragedie mi-a marcat viata în cel mai rău posibil, m-au luat ca pe ultimul criminal. De la suspect am trecut imediat la inculpat. Dusă la Poliția Capitalei, apoi la Târgșor. A urmat un coșmar pentru mine. Și fetița mea de 9 ani are probleme, inclusiv la școala. Coșmarul meu sper sa se termine aici și sa dispuneti achitarea mea”, a spus Antonina Radu, plângând în fața instanței.

Citește și: DOSARUL COLECTIV. PROCURORII DE LA PARCHETUL GENERAL AU FĂCUT ANUNȚUL. ANI GREI DE ÎNCHISOARE PENTRU PATRONI

Petrică George Matei (celălalt angajat ISU inculpat în dosar) a spus, în ultimul cuvânt în fața instanței, că presa „i-a făcut foarte mult rău”. „Au trecut 4 ani și, de fiecare dată când citesc rechizitoriul, nu înteleg de ce sunt acuzat. (…) Am vazut și eu ce înseamnă să ai de-a face cu sistemul DNA, să-ți trunchieze declarațiile. Procurorul mi-a pus declarațiile invers. DNA îți modifică declaratii, iar presa nu se documentează. (…) Înca sunt persoane care apeleaza și cer sfaturi de la mine în ceea ce priveste securitatea la incendiu. (…) ISU nu dă autorizații de funcționare. (…) De ce mă acuzi pe mine ca am dat aprobare de funcționare a clubului, cand eu nu am emis asa ceva? Repet, ISU nu dă autorizatii, (…) eu nici nu știam că există acel club. (…) Mă declar nevinovat, îmi pare rău ca s-a întâmplat asta, dar nu am nicio legatură cu ce s-a întâmplat acolo”, a spus Petrică George Matei.

La rândul lor, apărătorii celor doi angajați ISU au cerut în pledoariile finale achitarea acestora. Procurorii au cerut, luni, pedeapsă cu închisoarea orientată spre maxim pentru Antonina Radu și Petrică George Matei, angajații ISU care ar fi ignorat, la verificări, neregulile din clubul Colectiv. Pedeapsa pentru faptele de care sunt acuzați (abuz în serviciu, uzurpare de calități oficiale și exercitare necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu) poate ajunge la 14 ani închisoare.

Pedeapsă cu executarea au cerut, la dezbaterile din zilele trecute, și pentru fostul primar Cristian Piedone (15 ani) și pentru cei trei patroni ai Clubului Colectiv (peste 10 ani pentru fiecare).

Sursa foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

marea britanie, casa regala, elisabeta a IIa, director, social media, salariu Marea Britanie. Regina Elisabeta a II-a recrutează director de social media! Ce salariu oferă


david ciente, producator, roman, colaborari, artisti Cine este românul care compune melodiile celor mai celebri artiști din lume


pornhub, romani, cautare, vedete porno, statistica, raport anual, 2019 Ce caută românii pe PornHub, din ce ţară este cel mai accesat şi ce vedete sunt populare


horoscop 15 decembrie 2019, horoscop duminica, horoscop zilnic, horoscop azi Horoscop 15 decembrie 2019. Racii sunt plini de energie, iar starea de spirit a Leilor fluctuează