Mondo News

Donald Trump a învolburat apele la summit-ul NATO: Germania este „prizoniera” Rusiei! Reacția promptă a nemților

Miercuri, 11 Iulie 2018 15:06
Scris de: Vlad Economu
Donald Trump a învolburat apele la summit-ul NATO: Germania este „prizoniera” Rusiei! Reacția promptă a nemților

Donald Trump a declarat la un mic dejun oficial cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, că Germania este „prizoniera” Rusiei din cauza dependenței energetice de gazul ruses. Între timp, un nou sondaj arată că cetățenii germani sunt împotriva creșterii bugetului de apărare.

Update: Germania nu este prizoniera politicii ruseşti, a declarat miercuri ministrul apărării german, Ursula von der Leyen, în replică la acuzaţia preşedintelui american Donald Trump, conform căreia Germania este “total sub controlul” Moscovei, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“Avem o mulţime de probleme cu Rusia, fără nicio îndoială”, a spus Von der Leyen în marja summitului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) care se desfăşoară miercuri şi joi la Bruxelles. “Pe de altă parte, în mod cert trebuie să ţii deschise canalele de comunicare între ţări sau alianţe şi oponenţi”, a spus ea, vorbind în limba engleză.

Știre inițială

Preşedintele american Donald Trump a calificat miercuri Germania drept “prizonieră” a Rusiei, la începutul summitului NATO de la Bruxelles, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit lui Trump, Germania este “total controlată de Rusia” din cauza acordului său “nepotrivit” cu Moscova privind gazoductul Nord Stream 2. Germanii “plătesc miliarde şi miliarde de dolari Rusiei când noi trebuie să-i apărăm de Rusia (…). Nu este normal!,” a declarat tranșant Trump.

Preşedintele american a îndemnat totodată Germania să-şi majoreze fără întârziere bugetul apărării, argumentând că este o “ţară bogată”. “Germania este o ţară bogată, ar putea să-şi sporească imediat, de mâine, cheltuielile pentru apărare şi nu ar fi probleme”, a adăugat Trump, care i-a criticat în mod repetat pe aliaţii SUA din NATO pentru că nu depun suficiente eforturi pentru a ajunge la nivelul de 2% din PIB pentru apărare.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat recent că intenţionează sporirea cheltuielilor pentru apărare, fără a menţiona însă dacă se va atinge obiectivul de 2%. Cifrele iniţiale anunţate evocă o majorare de până la 1,5%.

Sursa foto: bild


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 23 iulie 2018, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 23 iulie 2018. Taurii au parte de discuții aprinse, iar Balanțele au diferite cheltuieli


printul george, aniversare, cinci ani, casa regala, marea britanie Prințul George a împlinit azi cinci ani. Fotografia publicată de familia regală britanică


tanara violata, haryana, india, pensiune, drogata, 40 de barbati Șocant! Drogată și violată de 40 bărbați timp de 4 zile într-o pensiune!


tara leigh calico, mister nedezlegat, disparitie, new mexico, fotografie Povestea înfiorătoare din spatele acestei fotografii. Misterul, nedezlegat de 29 de ani!