Mondo News

Doliu în PNL. Un lider ar partidului a făcut accident cerebral, la numai 53 de ani

Miercuri, 19 Decembrie 2018 19:02
Scris de: Vlad Economu
Doliu în PNL. Un lider ar partidului a făcut accident cerebral, la numai 53 de ani

Partidul Național Liberal Gorj anunță, miercuri, decesul Danielei Ursulescu, unul din liderii formațiunii politice.

“Cu profundă tristețe, anunțăm trecerea fulgerătoare la cele veșnice, la vârsta de 53 de ani, a colegei și prietenei noastre DANIELA URSULESCU, președintele organizației Turburea a Partidului Național Liberal și membru în Biroul Politic Județean al Organizației de Femei a PNL Gorj.

În aceste momente grele, ne rugăm ca Dumnezeu să o aibă în paza sa și transmitem condoleanțe familiei greu încercate! Dumnezeu s-o odihnească!”, este mesajul celor de la PNL Gorj, potrivit Pandurul.

Daniela Ursulescu a făcut un accident vascular acum trei zile și a fost internată la spitalul din Târgu Cărbunești. Nu a putut fi transferată la alt spital, din cauza stării foarte grave în care era.

Daniela Ursulescu avea doar 53 de ani. Soțul ei, fost primar la Turburea, a murit în 2009, la doar 48 de ani, într-un accident rutier.

Sursa foto: pnl


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

simona halep, iubit simona halep, toni iuruc, miliardar machedon Nu se mai ascund! Simona Halep, sărut pasional cu iubitul său! Foto în articol


dj, interdictie, electric castle, manea, tommy cash, adrian minune DJ interzis în România din cauza unei manele


horoscop 20 iulie 2019, horoscop sambata, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 20 iulie 2019. Capricornii au ceva probleme financiare, iar Peștii sunt discreți


malaezia, divort, fost rege, fosta miss moscova, motiv, mohammad V, oksana voevodina Motivul pentru care fostul rege al Malaeziei a divorţat de femeia pentru care a renunţat la tron. Ce a aflat despre soţia sa, fostă Miss Moscova