Mondo News

Doi miniștri din Guvernul Dăncilă refuză să-și dea demisia

Miercuri, 21 Noiembrie 2018 13:59
Scris de: Vlad Economu
Doi miniștri din Guvernul Dăncilă refuză să-și dea demisia

Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă, a precizat că ministrul Dezvoltării, Paul Stănescu, și ministrul Transporturilor, Lucian Șova, nu și-au dat demisia din Executiv până miercuri la amiază. Întrebat dacă vreunul dintre cei doi miniștri și-a înaintat demisia, Toni Greblă a răspuns: “Niciunul”, arată Mediafax.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a declarat, pentru Capital, că nici nu i s-a cerut demisia. “Nu mi s-a cerut oficial demisia. Demisia poate fi o soluție, dar oficial nu mi-a cerut-o nimeni. De asemenea, nu mi s-a reproșat activitatea de la minister. Eu îmi continui programul normal. Azi am fost la întâlnirile stabilite, particip la Guvern împreună cu doamna prim-ministru la întâlnirea cu importanți lideri ai PE în perspectiva preluării de către România a președinției Consiliului UE. Deocamdată, eu îmi fac treaba aici.

Cred că am căzut la mijloc. Știu însă că am deranjat cuiburi de viespi pe care nu le-a deranjat nimeni timp de 20 de ani. Nu sunt fericiți nici antreprenorii care au de dat bani statului român, pentru că am cerut să li se calculeze penalități pentru că au întârziat lucrările la autostrăzi, nu și-au făcut treaba. Niciunul nu e fericit, dar pe șantiere se lucrează. De frică”, susține Lucian Șova.

Conducerea lărgită a PSD se va reuni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, într-o ședința a CEx. Social-democrații au votat, în ședința de marți a BPN al partidului, că Lia Olguța Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor, conform unor surse.

Decizia a venit după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu va semna decretele de numire în funcția de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguța Vasilescu și pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.

Cu toate că CEx al PSD a decis, luni, remanierea lui Paul Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, șeful statului nu a semnat decretul de revocare a acestuia din funcție, și nici decretul de revocare a ministrului Transporturilor, Lucian Șova.

Sursă foto: realitatea


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

simona halep, fed cup, modificare format, refuz Motivul pentru care Simona Halep va refuza să joace la Fed Cup


cimitir vesel, sapanta, loc de veci, pret Cât costă un loc de veci în Cimitirul Vesel de la Săpânța? O să te umfle râsul


vocea romaniei, pro tv, jurat nou, andra, horia brenciu, inlocuire, sezon 9 Andra, înlocuită de la Vocea României! Pe cine a adus ProTV în juriu


horoscop 24 iunie 2019, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 24 iunie 2019. Capricornii au multe drumuri de făcut, iar Peștii sunt plini de energie