Mondo News

Dinamo și-a pus o ”Geană” pe banca tehnică! L-au înlocuit pe Rednic în câteva ore

Luni, 03 Iunie 2019 23:47
Scris de: Vlad Economu
Dinamo și-a pus o ”Geană” pe banca tehnică! L-au înlocuit pe Rednic în câteva ore

Dinamo București a reușit performanța să rămână fără antrenor și să numească un altul în aceeași zi. Luni, 3 iunie, în prima parte a zilei, Mircea Rednic (foto) a fost anunțat că finanțatorul Ionuț Negoiță nu îl mai dorește pe banca tehnică din Ștefan cel Mare, anunță mediafax.

Luni seară, la ora 22.30, Dinamo a scris pe pagina de Facebook că înlocuitorul “Puriului” este fostul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe.

“OFICIAL. Eugen Neagoe la Dinamo

București, 3 iunie 2019. Noul antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare este Eugen Neagoe, a anunțat directorul general al FC Dinamo București, Bogdan Bălănescu, prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro. Ultima oară la conducerea tehnică a echipei Sepsi Sf. Gheorghe, cu care a reușit calificarea în play-off-ul Ligii 1 în sezonul recent încheiat, Eugen Neagoe și-a început cariera de antrenor în 2005.

Universitatea Craiova, Pandurii Tg. Jiu, Drobeta Tr. Severin, apoi Steaua, Universitatea Craiova, prima reprezentativă a României și Al-Ittihad (Arabia Saudită) ca antrenor secund, Aris Limassol, Nea Salamis (ambele din Cipru), Politehnica Iași și Sepsi Sf. Gheorghe sunt echipele pregătite de Eugen Neagoe.

Citește și: HAOS LA DINAMO! MIRCEA REDNIC ȘI-A REZILIAT CONTRACTUL CU GRUPAREA DIN ”GROAPĂ”

Ca jucător, Eugen Neagoe a evoluat pentru Universitatea Craiova, Farul Constanța, Vasas Budapesta, Ferencvaros, Alki Larnaca, Omonia Nicosia, Veria, Dinamo București și Extensiv Craiova, marcând 35 de goluri în 165 de meciuri în prima divizie a fotbalului românesc. Succes, Eugen Neagoe! Împreună pe Arena Națională!

58 de partide a adunat Eugen Neagoe pe banca celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, din 14 noiembrie 2017 până luna trecută, pe 2 mai. Și-a îndeplinit obiectivele în ambele sezoane, evitarea retrogradării în primul an și calificarea în play-off, anul acesta.

31 de meciuri a antrenat Eugen Neagoe la Politehnica Iași, cu care a reușit menținea în prima ligă și câștigarea play-out-ului în sezonul 2016-2017.

6 goluri în 12 meciuri a înscris Eugen Neagoe pentru Dinamo în sezonul competițional 1997-1998.

52 de ani va împlini Eugen Neagoe peste două luni, pe 22 august”, se arată în anunțul postat de Dinamo pe pagina de Facebook.

Sursa foto: sport


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

sibiu, fata batuta, bataie, video Scene șocante în Sibiu. O fată este snopită în bătaie în plină stradă! Video


Laura Nicoletta Vasilescu, gay, handbalista, asumare Prima handbalistă română care recunoaște că e gay: „Te iubesc necondiționat”


horoscop 15 septembrie 2019, horoscop duminica, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 septembrie 2019. Capricornii stau pe drumuri, iar Berbecii sunt loviți de singurătate


thailanda, fumat interzis, locuinte, Țara care a interzis fumatul în propria casă. Ce pățesc locuitorii dacă încalcă legea