Mondo News

Daniela Crudu a cedat psihic în timpul filmărilor de la Asia Express

Sambata, 13 Ianuarie 2018 11:00
Scris de: Vlad Economu
Daniela Crudu a cedat psihic în timpul filmărilor de la Asia Express

Daniela Crudu a trăit un adevărat coşmar în timpul filmărilor la reality-showul ”Asia Express”!  Cancan.ro a aflat că fosta asistentă TV a trăit un adevărat şoc atunci când a ajuns în Asia şi a realizat în ce s-a băgat. Bruneta a cedat fizic şi psihic în timpul filmărilor şi s-a dezlănţuit.

”A fost foarte greu, dacă ştiam că e aşa nu m-aş fi dus în viaţa mea. Eu nu fusesem niciodată plecată aşa departe şi am zis să o fac şi pe asta. Dar a fost îngrozitor de greu. Pur şi simplu am cedat psihic, chiar după prima săptămână. Nu am mai rezistat nici fizic, nici psihic. În primul rând pentru că eram foarte obosită, ne trezeam zilnic la 4-5 dimineaţa şi trebuia să facem sute de kilometri zilnic, cu autostopul. Producătorii au fost ai lor şi au fost extrem de stricţi. Eram ca la armată.

Ne urmăreau fiecare mişcare, ca nu cumva să facem ceva greşit. După primele două zile în care ne-au lăsat să ne acomodăm, ne-au chemat la şedinţă şi când ne-am întors în camere ne luaseră tot: bani, telefoane… M-au văzut într-o seară că mi-am făcut un 3 în 1 şi m-au întrebat de unde îl am, că nu ştiau cum am făcut rost de el. Veneau în inspecţie, ne controlau în ghiozdane ca să vadă ce avem. Aici a fost vorba despre un adevărat concurs, competiţie pe bune. Dacă nu ar fi fost totul pe bune, nu am fi fost aşa nervoşi, agitaţi şi nu ne-ar fi putut surprinde reacţiile naturale. A ieşit circ mare! Trimite un om să se descurce cu 1 euro/zi, timp de 5 săptămâni, într-o adevărată sălbăticie.

Du-te în sălbăticie şi înţelege-te cu sălbaticii ăia! Nu înţelegeam nimic! Sunt inculţi, na! Mi-am cărat păcatele cu ghiozdanul ăla. Nu m-am aşteptat la aşa ceva”, i-a mărturisit Daniela Crudu unei prietene apropiate, care a povestit pentru cancan.ro, prin ce coşmar a trecut fosta asistentă a lui Dan Capatos.

”Cei care o să se uite la emisiune o să aibă ocazia să vadă o altă faţă a Cruduţei. Pe ea nu a văzut-o nimeni până acum nervoasă. Niciodată! Şi mai ales la TV! Sau să se certe cu cineva, dar aici… Daniela e fericită că a rezistat cinci săptămâni în competiţie şi spune că a fost o adevărată lecţie de viaţă, iar acum simte că nimic nu o mai poate doborî şi că se poate descurca în orice situaţie”, a mai dezvăluit prietena fostei asistente tv.

Asia Express este un reality show care va începe în primăvara anului 2018 pe Antena 1. Formatul emisiunii duce aventura la un alt nivel- şapte perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5.000 de kilometri prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda.

Sursă text: cancan.ro


Categorie: Homepage, Life, ultima ora

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

britains got talent, numar de magie, Marc Spelmann, video, numar magie imposibil, emotionant Cel mai tare număr de magie de la Britain’s Got Talent! Așa ceva este imposibil! Video


uganda, sex oral interzis, lege, gura pentru mancat, sex oral interzis uganda Prima țară din lume unde se va interzice, prin lege, sexul oral! Argumentul incredibil al președintelui statului


exatlon eliminare, eliminare faimosii, Diana Belbita, exatlon romania, diana belbita exatlon eliminata, diana belbita eliminata Exatlon. Eliminarea neașteptată care a băgat zâzania între Faimoși


horoscop 19 aprilie 2018, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 19 aprilie 2018. Racii au parte de câteva surprize, iar Taurii fac o serie de schimbări importante