Mondo News

Cupa Mondială de Rugby şi Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei ar putea fi afectate de taifunul Hagibis

Miercuri, 09 Octombrie 2019 12:32
Scris de: Vlad Economu
Cupa Mondială de Rugby şi Marele Premiu de Formula 1 al Japoniei ar putea fi afectate de taifunul Hagibis

Taifunul Hagibis ar putea lovi Japonia în weekend şi afecta două competiţii sportive importante, Cupa Mondială de Rugby şi cursa de Formula 1 de la Suzuka, informează lequipe.fr, potrivit News.ro.

“Este încă devreme să prevedem precis mişcarea şi impactul furtunii, dar ultimele estimări ale experţilor noştri meteo arată că taifunul se deplasează spre nord şi est şi va aduce, sâmbătă, vânturi puternice şi ploi abundente la Tokyo şi în împrejurimi”, se arată într-un comunicat al World Rugby.

Taifunul, cu rafale de vânt de peste 200 de kilometri/oră, este acum în sudul Japoniei şi, dacă previziunea meteorologilor se confirmă, va trece peste Suzuka (400 de kilometri sud-vest de Tokyo), sâmbătă, când sunt programate a treia sesiune de antrenamente libere şi calificările Marelui Premiu al Japoniei, a XVII-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Tot sâmbătă, furtuna ar putea lovi şi Tokyo. În apropierea capitalei, la Yokohama, este programat derbiul Grupei C a Cupei Mondiale de rugby, Anglia – Franţa. Word Rugby ar putea lua în considerare o schimbare a locului de desfăşurare a partidei, dacă situaţia se va înrăutăţi.

Sursa foto: BBC


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 15 noiembrie 2018, horoscop vineri, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 noiembrie 2019. Berbecii sunt vulnerabili la nivel mental, iar Taurii au cheltuieli neprevăzute


ibra Zlatan Ibrahimovic s-a despărțit în modul său caracteristic de LA Galaxy! Foto în articol


jennifer lopez, proba, sani, regizor, reactie. dezvaluire Cum a reacționat Jennifer Lopez atunci când un regizor ”a vrut doar să-i vadă sânii!” Dezvăluirea artistei


DSC_4306-1024x678 Secretul celui mai longeviv cuplu din lume! Sunt împreună de 85 de ani și căsătoriți de 80! Foto în articol