Mondo News

Cum se prepară mâncarea de burtă cu fasole boabe! O rețetă incredibil de gustoasă

Sambata, 15 Septembrie 2018 12:31
Scris de: Vlad Economu
Cum se prepară mâncarea de burtă cu fasole boabe! O rețetă incredibil de gustoasă

Cum se prepară mâncarea de burtă cu fasole boabe, o rețetă italiană incredibil de gustoasă pe care trebuie să o faci cel puțin o dată. O să îți placă și ție, dar și familiei tale.

Ingrediente necesare pentru mâncare de burtă cu fasole boabe:

800 g burtă prefiartă

1 conservă fasole boabe

500 ml suc de roșii

100 g cuburi pancetta

150 ml supă vegetală/apă

1 ceapă mare albă

2 morcovi medii

1 tulpină de cca 8 cm țelina

2 căței de usturoi

2 frunze de dafin

4 linguri ulei de măsline

sare

piper

Mod de preparare mâncare de burtă cu fasole boabe:

Tăiem burta în fâșii potrivite, nu foarte subțiri, scurgem boabele de fasole, le spălăm sub un jet de apă rece și le lăsăm la scurs. Tocăm ceapa și usturoiul, nu foarte mărunt, tăiem în cubulețe potrivite morcovii și țelina.

Punem uleiul într-o cratiță antiaderentă și când s-a încălzit adăugăm cubulețele de pancetta. Când grăsimea devine translucidă, adăugăm morcovii, țelina, ceapa și usturoiul și le sotăm pe foc mediu până când ceapa se înmoaie.

Adăugăm burta și amestecăm, tot pe foc mic, încă 2-3 minute.

Adăugăm sucul de roșii, supa vegetală, sare și piper după gust și frunzele de dafin și acoperim cratița cu capac. Nu punem prea multă sare pentru că sosul o să scadă în timpul fierberii și nu vrem o mâncare prea sărată. Spre sfârșitul preparării, gustăm mâncarea și dacă mai este nevoie, adăugăm încă puțină sare și piper.

Lăsăm mâncarea de burtă să fiarbă 30 de minute, pe foc mic spre mediu, apoi ridicăm capacul și adăugăm fasolea boabe, bine scursă.Amestecăm cu grijă și o fierbem încă cca 25-30 de minute. Servim mâncărica de burtă cu fasole boabe, caldă, cu mămăligă și salată de ceapă.

Sursa foto: clickpoftabuna


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

model victorias secret, judecata, hotel lux, gandaci Un model Victoria’s Secret dă în judecată un hotel de lux. Este cumplit ce i s-a întâmplat într-o noapte


franta, fata ascunsa, furtuni, satelit, cercetare, taranis Franța: Satelitul Taranis va studia ”faţa ascunsă” a furtunilor!


richard gere, tata, copil, sarcina, alejandra silva Richard Gere va deveni tată la 69 de ani


coca cola, canabis, bautura Coca Cola poartă discuții pentru lansarea unor băuturi care să conțină canabis