Mondo News

Cum își petrece milionarul Ioan Neculaie timpul la pușcărie

Sambata, 06 Ianuarie 2018 13:32
Scris de: Vlad Economu
Cum își petrece milionarul Ioan Neculaie timpul la pușcărie

Jurnaliștii de la cancan.ro dezvăluie cum își petrece milionarul Ioan Neculaie timpul în penitenciar. Acesta a început, deja, să muncească, şi a fost repartizat într-o cameră în care se mai află zece persoane. Nu va solicita nicio permisie, dar la finalul lunii aprilie poate spera că va fi eliberat, scrie sursa citată.

Ioan Neculaie a dispărut de la domiciliu, imediat după ce a aflat că a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. La doar câteva ore distanţă, milionarul a fost depistat la punctul de trecere a frontierei Giurgiu, în timp ce încerca să treacă graniţa. A ajuns în arestul Poliţiei Braşov şi, ulterior, la Penitenciarul Codlea.

Ioan Neculaie este hotărât, însă, să petreacă, după gratii, cât mai puţin timp posibil. A început munca pentru a reuşi să scape de cât mai multe zile din pedeapsă şi nu se gândeşte, sub nicio formă, să înainteze vreo cerere de permisie. Împarte celula cu 10 deţinuţi şi abia după data de 18 aprilie poate fi propus pentru a fi eliberat condiţionat din închisoare.

Citeste si: IOAN NECULAIE, REȚINUT CÂND VROIA SĂ O ȘTEARGĂ DIN ȚARĂ

 “În prezent, domnul Neculaie este încarcerat la Penitenciarul Codlea. Condiţiile sunt ca în toate închisorile. Nicăieri nu miroase a parfum de tei. Stă într-o cameră în care sunt zece oameni. Nu a avut nicio permisie şi nu se pune problema de aşa ceva. Şi, probabil, nu vom apela la astfel de cereri pentru că dânsul iese, acum, la muncă. Cu cât lucrezi, cu atât poţi câştiga mai multe zile din pedeapsă. Lucrează opt ore pe zi, program normal. Unii lucrează la bucătărie, alţii la centrala termică, alţi mătură. Sunt situaţii în care se iese la muncă în afara penitenciarului, unde sunt contracte cu agenţii economici. Acolo nu e un job fix. Azi poţi fi la bucătărie, mâine la măturat, poimâine la săpat şanţuri. Nu te pun unde vrei tu”, a spus, pentru cancan.ro, Vladimir Ciolacu, avocatul lui Ioan Neculaie.

Condamnat din cauza unei crize de nervi

Ioan Neculaie a fost condamnat, pe 23 noiembrie 2017, la şase luni de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. La această sentinţă, s-a adăugat un an şi şase luni primiţi cu suspendare într-o altă condamnare. La începutul anului 2015, milionarul a deschis focul cu o armă de vânătoare după ce a făcut o criză de nervi pentru că unul dintre angajaţii săi nu a observat că maşina sa, un Jeep superb, avea pană la o roată. Omul de afaceri a început să ţipe la angajatul său, a scos arma şi a tras şi în celelalte trei roţi care erau în regulă. Vecinii au auzit împuşcăturile şi au chemat poliţia, care a venit rapid la faţa locului. La scurt timp, pe numele lui Ioan Neculaie s-a deschis dosar penal.

Sursa text: cancan.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

sms, dispare sms, tehnologie noua, google, chat google, companii telefonie mobila SMS-ul clasic dispare! Care va fi noua tehnologie care îl va înlocui


Avicii a murit, a murit avicii, deces avicii, dj suedez, pancreatita, tim bergling Avicii a murit! Dj-ul suedez avea numai 28 de ani


horoscop 21 aprilie 2018, horoscop sambata, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 aprilie 2018. Taurii au parte de activități intelectuale, iar Racii își definesc obiectivele profesionale


videochat, sotia kamara, amanta kamara, bani multi, cota crescuta, scandal tv Soția și amanta lui Kamara s-au umplut de bani după ce scandalul de la tv le-a crescut cota