Mondo News

Concluziile finale ale comisiei parlamentare pentru alegerile prezidentiale din 2009

Luni, 22 Ianuarie 2018 10:15
Scris de: Vlad Economu
Concluziile finale ale comisiei parlamentare pentru alegerile prezidentiale din 2009

Concluziile Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial vor fi prezentate, luni, într-o conferință de presă, de președintele acestui for, deputatul PSD Oana Florea.

Update: Preşedintele comisiei speciale de anchetă a Senatului şi Camerei pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, Oana Florea, a venit cu explicaţii după ce a decis ca lucrările comisiei să nu mai fie publice.

“Am văzut că atunci când oamenii ştiu că sunt filmaţi, au două atitudini: fie sunt mai reţinuţi şi nu spun ce gândesc, fie vor să iasă în faţă, să fie vedete. Am considerat că este util pentru aflarea adevărului să dai un minim confort. Am stipulat şi posibilitatea de a fi publică şedinţa, la cererea comisiei.”, a declarat Florea, luni, într-o conferinţă de presă.

Întrebată însă dacă decizia de a trece la secret lucrările comisiei nu afectează, cumva, şi transparenţa de care vorbea Guvernul şi Parlamentul, Florea a spus:  “Consider că este mult mai important să-ţi faci treaba şi să afli adevărul decât să faci absolut orice dezbatere publică. Noi am lucrat cu uşile deschise tot timpul, însă nu ştiu dacă a fost un lucru bun. Aceasta este opinia mea şi parlamentarii pot aduce amendamente.”

„Cu privire la sancțiuni. Refuzul persoanelor citate de către comisia de anchetă de a se prezenta la audieri, de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei (…) constituie infracțiune. Se pedepsește cu închisoarea de la 8 zile la 3 luni sau cu amendă penală între 5 mii și 10 mii de lei și cu pedeapsa complementară de a i se interzice ocuparea unei funcții publice timp de 3 ani de la data condamnării prin hotărâre definitivă”, a mai declarat Oana Florea.

Știre inițială

Comisia a fost înființată după ce PSD și ALDE au cerut, în aprilie 2017, anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, că urmare a dezvăluirilor făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor și persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu.

Andronic a publicat un articol în care susținea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 2009 a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României.

Dan Andronic scria că Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi erau preocupați, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu. Comisia a debutat cu stângul, Raportul privind constituirea să fiind întors înapoi la comisii din cauza “interferenței” Parchetului General, care a cerut o anchetă in rem.

Astfel, în data de 20 aprilie 2017 s-a înaintat conducerii celor două Camere proiectul de constituire a Comisiei speciale de anchetă, având 17 obiective, printre care și determinarea posibilei implicări a unor instituții sau persoane, altele decât prevăzute de lege, în organizarea procesului electoral din 2009.

În data de 24 aprilie, PICCJ a solicitat o anchetă in rem privind existența unor suspiciuni în procesul electoral din 2009 și implicarea unor autorități publice și/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege. Comisia l-a audiat doar pe unul dintre protagoniștii turului secund de scrutin al alegerilor prezidențiale din 2009, respectiv pe Mircea Geoană. Traian Băsescu nu a fost invitat la audieri.

Traian Băsescu a ironizat însă de pe margine această Comisie. “PSD trebuie să se facă de râs până la capăt. Dacă îl declara oficial pe Geoană președinte, am dreptul să mai candidez o dată”, a persiflat Băsescu, în stilul sau caracteristic, demersul PSD. Dintre cele patru persoane menționate de Dan Andronic, doar George Maior a dat curs invitației de a se prezența la audieri, unde a admis că a fost în seara scrutinului la Gabriel Oprea acasă, la un “eveniment privat”, el menționând că are o relație de prietenie cu Oprea.

Refuzul unor persoane de a se prezența la audieri, dar și a unor instituții de a furniza comisiei copii ale unor documente, i-a determinat pe membrii Comisiei să elaboreze o serie de propuneri de modificări ale legislației în vigoare cu scopul de a întări atribuțiile comisiilor de anchetă care vor fi constituite în viitor.

În 5 septembrie, Comisia a făcut public un Raport parțial care conține printre concluzii faptul că președintele Traian Băsescu și guvernul Boc au întreprins “acțiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” că posibile infracțiuni fiind indicate constituirea de grup infracțional, fals și uz de fals. Băsescu a contestat raportul, spunând atunci că știe foarte bine că nu au fost fraudate alegerile în favoarea sa.

Președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, în 13 septembrie, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Ministerul Public, după refuzul Parchetului de a transmite Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 dosarul scrutinului.

Sursă text: mediafax.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

despre sex, femei sex, relatii cuplu, relatii sex, relatii sexuale, sex, sfaturi barbati, sfaturi femei, sfaturi sex, viata sexuala Faci pariu că nu știai? Chestiile acestea le sperie cu adevărat pe femei în pat


jaf, perioada comunista, autori, historia, condamnare la moarte acesta a fost cel mai mare jaf din perioada comunistă? Cine au fost autorii și ce au pățit aceștia


barbati, flirt, fustangii, aventura, orgolios, fidelitate, SEX, SEXUALITATE, Ți-o trage și pleacă! Bărbații din zodiac care te înșeală fără niciun pic de regret


delia matache, nervi, fan, idiot, Delia, scoasă din sărite de un fan: “Ești incredibil de idiot”! De ce s-a enervat artista