Mondo News

CHRISTOPH DAUM va fi DEMIS. CINE I-AR PUTEA LUA LOCUL

Luni, 11 Septembrie 2017 21:39
Scris de: Vlad Economu
CHRISTOPH DAUM va fi DEMIS. CINE I-AR PUTEA LUA LOCUL

Christoph Daum va fi demis din functia de selectioner al Romaniei. La cerinta presedintelui FRF – Razvan Burleanu, Comisia Tehnica a Federatiei s-a intrunit luni pentru a decide soarta lui Daum, noteaza corespondentul Ziare.com. Dupa cateva ore bune de discutii, membrii Comisiei Tehnice au propus ca selectionerul Christoph Daum sa fie demis inca de pe acum, cu trei luni inainte de a-i expira contractul pe care il are cu Federatia Romana de Fotbal.

“A avut loc o evaluare si o dezbatere privind situatia echipei nationale. Apoi, atat membrii Comisiei cu drept de vot prezenti astazi, cat si cei absenti, prin telefon, s-au pronuntat cu privire la posibilitatea ca actualul staff al echipei nationale sa continue pana la finalul meciurilor din campania de calificare sau ca presedintele FRF sa inceapa negocierile pentru rezilierea contractului. Ionut Badea si Christos Papadopoulos, ca membrii ai staff-ului primei reprezentative, n-au participat la vot. Majoritatea a votat pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului”, a anuntat presedintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichita, potrivit site-ului oficial al FRF.

Chiar daca aceasta Comisie Tehnica nu are putere decizionala, Razvan Burleanu a anuntat, saptamana trecuta, ca va proceda exact asa cum se va stabili la sedinta de luni. “In urma propunerii Comisiei Tehnice, voi demara procesul de negociere a rezilierii contractului domnului Daum si, ulterior, negocierile privind desemnarea noului selectioner, in baza propunerilor primite de la presedintele Comisiei Tehnice”, a confirmat Razvan Burleanu, dupa ce a aflat propunerea Comisiei Tehnice.

Membrii Comisiei au facut si o lista cu recomandari pentru urmatorul selectioner al Romaniei, insa Mihai Stoichita n-a vrut sa dezvaluie numele propuse. “Ulterior, fiecare membru cu drept de vot a propus variante pentru un viitor selectioner”, a conchis fostul antrenor al Stelei. Demiterea lui Daum va fi oficializata dupa intrunirea Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal, care ar putea avea loc chiar la sfarsitul acestei saptamani. Tot in cadrul acelei intalniri, presedintele Razvan Burleanu va veni cu propunerea pentru urmatorul selectioner.

Dan Petrescu, favorit

Dan Petrescu, Cosmin Contra si Walter Zenga sunt in carti pentru inlocuirea lui Daum. Tehnicianul lui CFR Cluj pare a fi favorit sa devina noul selectioner al Romaniei, chiar daca a negat ca a avut vreun contact cu presedintele FRF.

Totusi, “Bursucul” a lasat usa deschisa nationalei Romaniei, cu riscul de a se certa cu membrii Generatiei de Aur, aflati in conflict cu actuala conducere a FRF. Christoph Daum s-a aflat pe banca nationalei Romaniei la 8 meciuri oficiale, in care a inregistrat doua victorii (ambele cu Armenia), trei rezultate de egalitate si trei infrangeri. Cu doua etape inainte de finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Rusia, “tricolorii” ocupa locul 4 in clasamentul Grupei E, cu 9 puncte, si nu mai au nicio sansa de calificare la turneul final de anul viitor. Urmatorul meci al nationalei Romaniei va avea loc pe 5 octombrie, cu Kazahstan.

Sursa foto: sport


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 23 ianuarie 2018, horoscop marți, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 23 ianuarie 2018. Este momentul unui bilanț! Nu arunca banii aiurea, te vei descurca onorabil


william james sidis, IQ urias, cel mai destept om, isaac newton, albert einstein Cel mai deștept om din istorie avea un coeficient de inteligență uriaș! Einstein și Newton nu se puteau compara cu el


kim goodman, celebritate, proptoza, ochi din orbite, guinness book Este de preferat să nu te întâlnești noaptea cu această femeie


kanal d, bianca dragusanu, salariu, diferenta, gabriela cristea, scandal, emisiune, Salariul pe care îl primește Bianca Drăgușanu la Kanal D! Diferență mare față de Gabi Cristea