Mondo News

Ce trebuie să faci dacă te prinde o furtună în aer liber

Sambata, 08 Iunie 2019 13:45
Scris de: Vlad Economu
Ce trebuie să faci dacă te prinde o furtună în aer liber

Cunoaşterea regulilor de comportament în cazul unor calamităţi naturale poate salva viaţa şi poate salva vieţi. Astăzi vă prezentăm regulile în caz de furtună.

Vara este minunată şi mult aşteptată. La fel şi ieşirile în natură. La munte, în păduri, în sate sau la mare. Ce este de făcut însă dacă începe o furtună? Cum te poţi adăposti în siguranţă? Cum îi poţi ajuta pe ceilalţi? Am aflat informaţii preţioase, bune de dat mai departe de la experţii în situaţii de urgenţă de pe plaftoma  fiipregatit.ro.

Vacanţele în mijlocul naturii şi-au recăptat laurii în ultimii ani. Tot mai multe persoane însoţite de copii sau nu vor sa se deconecteze de agitaţia marilor oraşe şi să petreacă timp în natură. Aceste escapade au un rol esenţial pentru reîncărcarea bateriilor. Iată câteva reguli bune de ştiut şi aplicat în caz că vine o furtună. Dacă afli de la radio, tv, ziare, internet sau vezi semnele premergătoare furtunii iată ce te sfătuiesc experţii în situaţii de urgenţă în cazul în care este iminentă o furtună:

Întrerupe orice activitate în aer liber.
Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism.
Deşi s-ar putea să fii rănit în cazul în care trăsnetul loveşte maşina, eşti mult mai protejat în interiorul vehiculului decât în exterior.
Închide ferestrele şi uşile.
Evită duşurile ori sălile de baie. Conductele fixe ale instalaţiilor pot conduce electricitate.
Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă. Telefoanele fără fir ori mobilele sunt sigure în utilizare.
Deconectează aparatele şi alte echipamente electrice precum computerele şi aparatele de aer condiţionat. Acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.
Nu uita regula de salvare 30/30: adăposteşte-te în interiorul unei clădiri dacă, după ce ai văzut un fulger nu reuşeşti să numări până la 30 înainte de a auzi un tunet.
Rămâi în interiorul clădirii încă 30 minute după ce ai auzit ultimul tunet.

Ce se întâmplă însă atunci când eşti însă în natură şi începe furtuna 

Această situaţie este de evitat, însă dacă se întâmplă, iată ce reguli trebuie respectate:

Aşează-te ghemuit la pământ. Puneţi mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă şi redu contactul cu pământul.
Nu te întinde pe pământ.

Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în arie deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.

Dacă te aflai în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi.
Dacă eşti într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă precum o vale.
Dacă eşti pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăposteşte-te imediat.

Ce facem după ce furtuna s-a terminat

Deşi este de nedorit, uneori furtunile fac victime. Iată cum se procedează conform ghidurile de salvare în vigoare. După o furtună, în situaţia identificării unei victime lovite de trăsnet, verifică următoarele:

Respiraţia: dacă nu mai respiră, începe resuscitarea prin metoda gură la gură.
Puls: dacă victima are puls si respiră, căută alte vătămări posibile: arsuri, vătămări ale sistemului nervos, oase rupte şi pierderi de auz sau de
vedere.
Dacă este nevoie de asistenţă medicală sună cât mai repede posibil la 112.

Sursa foto: descoperă


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 27 iunie 2019, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 27 iunie 2019. Berbecii sunt criticați, iar Capricornii muncesc degeaba


tom hardy, tom hardy filme, sas rogue heroes, serial tv, rol, blair mayne Unde a dispărut Tom Hardy? Motivul pentru care fanii nu mai știu nimic despre superstarul britanic


euro u21, mesaj, simona halep, semifinala, romania-germania EURO U21. Simona Halep le-a transmis tricolorilor un mesaj înaintea semifinalei cu Germania


pamela anderson, adil rami, despartire, umilinta, viata dubla, Pamela Anderson, umilită de iubitul fotbalist: Este un monstru!