Mondo News

Cât au furat hoții de criptomonede în 2019. Creștere de 150% față de 2018

Joi, 28 Noiembrie 2019 12:50
Scris de: Vlad Economu
Cât au furat hoții de criptomonede în 2019. Creștere de 150% față de 2018

Pierderile provocate de furturile de criptomonede au crescut în 2019, comparativ cu anul trecut. Potrivit unui raport al CipherTrace, pierderile au urcat cu peste 150% în primele 9 luni ale acestui an, la 4,4 miliarde de dolari — de la 1,7 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului 2018.

”Creşterea de 150% a furturilor de criptomonede şi a fraudelor reflectă modul în care infractorii se adaptează pentru a obţine câştiguri tot mai mari. Infractorii urmăresc bani, iar banii sunt chiar aici, gata să fie luaţi. Atacuri mici sunt adesea ușor de prevenit, dar atacurile targetate sunt mult mai profitabile”, a declarat Dave Jevans, director general al CipherTrace, citat de Reuters.

Criptomonedele au atras din ce în ce mai multă atenție din partea autorităţilor de reglementare din întreaga lume, pe măsură ce dezvoltatorii şi investitorii încearcă să aducă clasa lor de active pe segmentul principal.

Potrivit analizei CipherTrace, creșterea din acest an a pierderilor a fost determinată de 2 mari fraude:

PlusToken – o schemă piramidală (Ponzi), care a implicat un portofel de criptomonede şi schimb valutar, a provocat utilizatorilor şi clienţilor pierderi în valoare de 2,9 miliarde de dolari

QuadrigaCX – după moartea fondatorului (Gerald Cotten), exchange-ul de criptomonede canadian datorează utilizatorilor săi 190 de milioane de dolari și nu poate accesa majoritatea fondurilor

Citește și Parole pierdute şi datorii de 190 milioane de dolari, după moartea fondatorului unui exchange de criptomonede

”Chiar şi fără cele două fraude, asistăm la furturi de ordinul milioanelor de dolari. De la an la an are loc o creştere relativ consistentă a activităţilor infracţionale şi nu ne aşteptăm ca acest lucru să se schimbe peste noapte”, explică Dave Jevans. El a menționat și că atacurile în valoare de sub 5 milioane de dolari deseori nu sunt raportate, platformele de tranzacţionare şi poliţia concentrându-se pe riscurile mai mari.

CipherTrace a raportat că furturile şi escrocheriile din trimestrul al treilea au atins 15,5 milioane de dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani. Potrivit raportului, dintre cele mai mari 120 de platforme de tranzacţionare a criptomonedelor la nivel mondial, 65% impun condiţii slabe pentru cunoaşterea clienţilor.


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

pro tv, andi moisescu, pe bune, mihai bobonete, inlocuire Mutare șoc la PRO TV! Andi Moisescu, înlocuit oficial. Ce prezentator îi ia locul


tata, reactie, meci, lupte, video Reacția unui tată după ce fiul său este învins într-o luptă! Video


jabba jihadistul, arestare, irak, platforma, stat islamic, Abu Abdul Bari Cine este “Jabba Jihadistul”, teroristul de 250 de kilograme al Statului Islamic, arestat în Irak


conor mcgregor, revenire, ufc 246, las vegas, video, victorie, Donald "Cowboy" Cerrone Conor McGregor, victorie în 40 de secunde la revenirea în UFC! Video