Mondo News

Când se lansează Galaxy Note 10! Totul despre următorul telefon de top de la Samsung

Joi, 11 Iulie 2019 15:52
Scris de: Vlad Economu
Când se lansează Galaxy Note 10! Totul despre următorul telefon de top de la Samsung

Samsung a anunţat în mod oficial evenimentul Galaxy Unpacked pentru lansarea noii game de dispozitive Galaxy Note10.

Acesta va avea loc din nou în New York, în cadrul Barclay’s Center din Brooklyn, pe data de 7 august 2019. În cadrul evenimentului este aşteptat noul Galaxy Note10, alături de un model mai mare, Galaxy Note10+, cât şi versiuni echipate cu antene şi modem-uri 5G, o premieră pentru gama de phablet-uri de la Samsung.

Citește și: WHATSAPP NU VA MAI FUNCȚIONA DE LA 1 IULIE PE MAI MULTE TIPURI DE TELEFOANE MOBILE!

Anunţul a fost făcut de Samsung pe site-ul său oficial, unde a publicat şi un scurt GIF care serveşte drept „teaser” pentru eveniment. Aici putem vedea un S-Pen, faimosul stylus care a definit seria Note încă de la început, care „desenează” o cameră foto. Aceasta seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în leak-urile de până acum, fiind o reprezentare grafică a camerei integrată în ecranele perforate ale seriei Galaxy Note10. Spre diferenţă de Galaxy S10 şi modelele derivate din acesta, orificiul pentru cameră este poziţionat pe centru în cazul Note10.

La nivel de specificaţii hardware, seria Note10 nu se va îndepărta foarte mult de generaţia S10. Zvonurile spun că vom avea de a face cu ecrane Dynamic AMOLED cu rezoluţie QHD+ curbate la margini de dimensiuni 6,3, respectiv 6,7”, cu chipset-uri Snapdragon 855 pentru SUA şi China şi Exynos 9825 pentru Europa şi restul lumii (acest model este îmbunătăţit faţă de 9820 de pe S10, fiind construit pe un nou proces de fabricaţie, mai eficient), opţiuni de 8 sau 12 GB memorie RAM, cât şi sisteme camere triple pe partea din spate (12 + 12 + 16 MP).

Alte caracteristici similare cu S10 vor fi senzorii de amprentă cu ultrasunete, care probabil că au fost îmbunătăţiţi după plângerile utilizatorilor cu S10, acumulatori de 3.400 şi 4.500 mAh cu încărcare rapidă la 25W şi o cameră Time of Flight (TOF) pe modelul Galaxy Note10+. Modelele cu 5G se vor bucura de viteze de internet foarte mari, acolo unde există acoperire pentru reţeaua de generaţie nouă.

Desigur, preţul va fi un subiect foarte important pentru aceste modele. De câţiva ani, Samsung creşte preţurile telefoanelor de la generaţie la generaţie, modelul Galaxy Note9 de anul trecut pornind de la 1.000 de dolari/euro, fiind cel mai scump model al său. Anul acesta, şi S10+ a atins un preţ similar, iar Note10 cu capabilităţile sale în plus va fi cu siguranţă mai scump de atât. Se zvoneşte un preţ de pornire de 1.100 de dolari pentru modelul Note10 standard şi un preţ mai mare pentru Note10+. Variantele 5G vor fi de asemenea mai scumpe decât cele de bază. Zvonurile sugerează însă că Galaxy Note10+ 5G nu va atinge pragul de 2.000 de dolari, acest nivel de preţ fiind rezervat pentru primul telefon pliabil al companiei, Galaxy Fold.

Samsung a confirmat că evenimentul de pe 7 august va fi transmis live pe internet pe canalele sale oficiale.

Sursa traducere: GO4IT.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

mario iorgulescu, transfer, clinica, italia, avion privat, accident mortal Lovitură de teatru! Mario Iorgulescu, transferat în mare secret, la o clinică din străinătate!


vocea romaniei, andra, plecare, motiv, contract, carrefour, turneu Motivul real pentru care Andra i-a lăsat cu ochii în soare pe producătorii de la Vocea României


marea britanie, roman, luton, video, imagini socante Marea Britanie. Un român a șocat Regatul Unit! Toată lumea îl caută. Video cu un puternic impact emoțional


horoscop 21 septembrie 2019, horoscop sambata, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 21 septembrie 2019. Peștii pleacă la drum, iar Gemenii au nevoie de odihnă