Mondo News

Bogdan Bălănescu, preşedintele lui Dinamo București, rupt în bătaie de ultrașii echipei

, 09 Iunie 2019 00:00
Scris de: Vlad Economu
Bogdan Bălănescu, preşedintele lui Dinamo București, rupt în bătaie de ultrașii echipei

Situaţia de la Dinamo Bucureștia degenerat. Preşedintele clubului, Bogdan Bălănescu, ar fi fost agresat de ultraşii echipei, vineri seară, 7 iunie, chiar în faţa casei, potrivit Mediafax.

Conform Gazetei Sporturilor, Bălănescu a scăpat cu greu de furia suporterilor, care au anunţat că nu-i vor da pace până când Mircea Rednic nu va reveni la cârma echipei.

Suporterii s-au deplasat pentru a doua oară în faţa casei lui Bogdan Bălănescu, unde de această dată au dat nas în nas cu preşedintele clubului. După un schimb de replici, câţiva suporteri l-ar fi agresat fizic pe Bălănescu, care în cele din urmă a scăpat din mijlocul suporterilor. Mesajul fanilor ar fi fost unul ferm: “eşti sclavul clanului Becali”. După venirea lui Neagoe şi transferul lui Răuţă, de la FC Voluntari, fanii lui Dinamo acuză faptul că Ioan Becali a început din nou să aibă autoritate în club.

Până când situaţia de la Dinamo se va clarifica, ProSport a realizat un sondaj prin care a încercat să afle părerea suporterilor dinamovişti. Pe pagina de Facebook ProSport a fost postat un sondaj cu întrebarea: “Cine sunteţi de acord să rămână la Dinamo?”. Cele două variante de răspuns au fost Bogdan Bălănescu + Neagoe şi Mircea Rednic. Dintre cei 9.000 de oameni care au participat la acest sondaj, 93% au votat pentru rămânerea lui Mircea Rednic. Cu alte cuvinte, 8.400 de oameni vor ca “Puriul” să fie şi în viitor antrenorul lui Dinamo.

Mircea Rednic a fost înlocuit cu Eugen Neagoe, luni, după ce “Puriul” s-a certat cu Ionuţ Negoiţă. Patronul n-a fost de acord cu noi investiţii, iar Rednic a fost pus pe liber. Pretextul lui Negoiţă a fost locul 9 pe care a terminat Dinamo, cea mai slabă clasare din istoria clubului.

Sursa foto: sport


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

canicula, europa, temperaturi record, val de caldura, Temperaturi record în majoritatea țărilor europene! Valul de căldură va crește în intensitate


horoscop 27 iunie 2019, horoscop joi, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 27 iunie 2019. Berbecii sunt criticați, iar Capricornii muncesc degeaba


tom hardy, tom hardy filme, sas rogue heroes, serial tv, rol, blair mayne Unde a dispărut Tom Hardy? Motivul pentru care fanii nu mai știu nimic despre superstarul britanic


euro u21, mesaj, simona halep, semifinala, romania-germania EURO U21. Simona Halep le-a transmis tricolorilor un mesaj înaintea semifinalei cu Germania