Mondo News

Black Friday 2018. Ce informații trebuie să pună comercianții online la dispoziția clienților

Joi, 01 Noiembrie 2018 14:06
Scris de: Vlad Economu
Black Friday 2018. Ce informații trebuie să pună comercianții online la dispoziția clienților

Black Friday 2018. După cum stabilește legislația din țara noastră, atunci când optează pentru cumpărăturile online, clienții magazinelor trebuie să primească obligatoriu o serie de informații de la comerciant.

Pentru că în curând va începe perioada în care se fac reduceri mari de preț, iar cele mai multe produse sunt cumpărate online, îți spunem astăzi care sunt drepturile consumatorilor și ce informații trebuie să le furnizeze acestora comercianții online.

Pentru a putea beneficia de drepturile pe care legislația în vigoare le stabilește, cei ce fac cumpărături online trebuie să știe că vânzătorii sunt obligați să prezinte pe website-ul propriu o serie de informații importante. Prezența acestor informații pe website-ul vânzătorului reprezintă, de cele mai multe ori, și o dovadă a seriozității firmei de la care se intenționează cumpărarea produselor.

Obligațiile firmelor care vând produse online sunt stabilite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Citește și: BLACK FRIDAY 2018. CUM SĂ FACI CUMPĂRĂTURI ONLINE ÎN SIGURANȚĂ

Astfel, potrivit documentului, firmele sunt obligate să afișeze pe website-ul propriu, de principiu, următoarele informații:

principalele caracteristici ale produselor sau ale serviciilor;

datele de contact ale comerciantului, inclusiv denumirea firmei, adresa, numărul de telefon, e-mail-ul etc;

prețul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, dacă prețul nu se poate calcula în avans, modalitatea de calcul a acestuia și toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau taxele poștale, precum și menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de client;

modalitățile de plată și livrare, data până la care vânzătorul se angajează să livreze produsele;

politica de soluționare a reclamațiilor;

mențiuni privind existența garanției legale obligatorii de minimum doi ani, dar și a garanției comerciale (garanție suplimentară oferită de vânzător);

condițiile în care un client își poate exercita dreptul de retragere, și anume modul prin care se pot returna produsele cumpărate, precum și produsele cărora nu li se aplică acest drept;

opțiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale cu caracter personal în baze de date în vederea furnizării de informații promoționale.

Potrivit legislației, perioada în care se pot returna anumite produse cumpărate online este de 14 zile, dar dacă vânzătorul nu afișează această informației pe website-ul propriu, perioada de returnare a produselor se prelungește cu încă 12 luni.

Informațiile menționate mai sus trebuie prezentate în limba română și într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înțelese cu ușurință de clienți. Dacă doresc acest lucru, legislația permite comercianților să afișeze informații și în alte limbi, nu numai în limba română. Pentru neafișarea informațiilor obligatorii pe website, comercianții pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei, iar dacă modul în care sunt acestea prezentate pe site nu este clar, vânzătorii riscă amenzi de la 1.000 la 4.000 de lei.

Sursa text: avocatnet.ro


Un comentariu

  1. proteina de herbalife sirve para aumentar masa muscular
    Reply

    2 Batidos Herbalife Fórmula 1 (sabor a elegir).

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

sulli, cantareata, deces, sinucidere, coreea de sud, k-pop Una dintre cele mai în vogă cântărețe K-pop din lume, găsită moartă. Artista avea doar 25 de ani


valcea, sofer microbuz, femeie injurata, video Femeie înjurată ca la uşa cortului de şoferul unui microbuz! Solicitarea pasagerei! Video


video, sofer, contrasens, autostrada A4 Un șofer a fost filmat pe A4 în timp ce merge pe contrasens, pe banda a doua! Video


horoscop 15 octombrie 2019, horoscop marti, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 15 octombrie 2019. Capricornii își oferă ajutorul, iar Balanțele sunt lipsite de inspirație