Mondo News

Asul din mâneca lui Tăriceanu. Retragerea miniștrilor ALDE din Guvernul Dăncilă

, 08 Iulie 2018 21:18
Scris de: Vlad Economu
Asul din mâneca lui Tăriceanu. Retragerea miniștrilor ALDE din Guvernul Dăncilă

Liviu Dragnea își dorește suspendarea președintelui, Klaus Iohannis. Are însă nevoie de voturile ALDE, pentru ca în Parlament să obțină acest lucru. În această dimineață, am aflat că Tăriceanu pleacă în concediu pentru câteva zile și și-a delegat atribuțiile de Președinte al Senatului.

Plecarea lui Tăriceanu în concediu reprezintă un semnal clar dat psdișitlor: „nu vreau să particip la acest joc”. Ședința de luni a coaliției va fi amânată. Liderul PSD, Codrin Ștefănescu, încearcă să minimizeze impactul amânării acestei ședințe și declară că Tăriceanu va primi pe email raportul juriștilor, care lucrează la procedura de suspendare.

Tăriceanu și ALDE au, în acest moment, cea mai avantajoasă poziție, din punct de vedere strategic. Ei pot înclina balanța în orice moment. PSD nu poate rezista la Guvernare fără sprijinul parlamentarilor ALDE, iar forțele de opoziție din parlament nu pot să dea jos Guvernul fără sprijinul partidului condus de Tăriceanu.

Citește și: TĂRICEANU ÎL LASĂ PE DRAGNEA CU OCHII ÎN SOARE EXACT CÂND SE DISCUTĂ SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI IOHANNIS

În politică, am văzut că poziția cea mai defavorabilă este întotdeauna poziția celui care este izolat, care nu poate negocia și nu poate forma alianțe. Tăriceanu și ALDE sunt în poziția favorabilă, în care pot negocia cu orice tabără. Tocmai din cauza faptului că, la acest moment, ALDE nu are mai mult de 8% în sondaje, trebuie să își păstreze toate opțiunile deschise.

Peste doi ani, pe partea dreaptă se va putea forma o mare alianță între partidele care sunt acum în opoziție. O mare alianță formată împotriva PSD va putea da un guvern de dreapta. Este un scenariu care acum nu este foarte conturat, dar probabil, în viitor, toate forțele anti-PSD vor ajunge la concluzia că aceasta va putea fi formula câștigătoare la alegerile din 2020.

Tăriceanu nu poate exclude nici el un astfel de scenariu, de aceea, trebuie să își păstreze actuala poziție, să poată să intre într-un joc de alianțe, la momentul potrivit.

O participare a lui Tăriceanu – ALDE la actul suspendării ar crea o prăpastie uriașă între aceștia și liberali, dar și între Iohannis și fostul premier. În acest moment, ALDE are ce și-a dorit. Dar, în viitor, s-ar putea ca Iohannis să aibă mai mult de oferit decât va putea oferi PSD.

Guvernarea PSD se erodează pe zi ce trece. PSD dă senzația că și-a abandonat electoratul și este concentrat doar pe un singur obiectiv, salvarea lui Dragnea. În același timp, există la nivelul ALDE foarte multe nemulțumiri privind relația de colaborare cu social democrații. Dinspre PNL se transmit mesaje către ALDE, se speră la o ”relație politică” în cel mai scurt timp posibil.

Așadar, acesta este tabloul. ALDE are o poziție strategică privilegiată, suspendarea lui Iohannis nu poate oferi nimic benefic lui Tăriceanu. Șopârlele aruncate de PSD în spațiul public, privind o posibilă suspendare a lui Tăriceanu de la șefia Senatului, forțarea președintelui ALDE prin amenințări cu racolări de parlamentari, fac parte doar dintr-un joc politic. Până la urmă, Tăriceanu are un as în mânecă, pe care poate să îl folosească oricând. Și el poate să amenințe PSD cu ieșitul de la Guvernare. O plecare a miniștrilor ALDE din Guvernul Dăncilă ar echivala aproape cu o moțiune de cenzură, din punct de vedere al efectelor.

Odată schimbată compoziția sau structura Guvernului, ar fi necesar un vot în Parlament pentru numirea noilor miniștri, conform Articolului 85 din Constituția României: ”Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”

Dacă Dragnea forțează prea mult lucrurile, s-ar putea să asistăm la o întoarcere radicală a lucrurilor. Pierderea guvernării acum, ar fi o lovitură fatală pentru liderul PSD, mai ales că urmează și deznodământul în procesul penal pe care îl are.

Sursa text: hrituc.ro


Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata

*

Copyright © Mondo News 2008 - 2013. All rights reserved.
x

horoscop 27 mai 2019, horoscop luni, horoscop azi, horoscop zilnic Horoscop 27 mai 2019. Berbecii au noroc chior, iar Balanțele au de luat o decizie importantă


adi minune, cosmin contra, refuz, umilinta, dedicatie Adi Minune i-a dat cu flit selecționerului Cosmin Contra într-un restaurant de fițe din Capitală


cristian tudor popescu, gica hagi, atac dur, vot, hent, alegeri europarlamentare Cristian Tudor Popescu șterge pe jos cu Gică Hagi: ”Regele” n-are treabă cu țara. Votul e cu mâna, e henț!


emeli sande, Extraordinary being, single, lansare, video, youtube Emeli Sandé a lansat un nou single, ‘Extraordinary being’! Video