Un grup de 30 de COPII de la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei au VIZITAT joi sediul Primariei Sectorului 6, potrivit unui comunicat de presa al institutiei.
“Actiunea s-a desfasurat sub auspiciul bunei dispozitii si a veseliei. Prichindeii s-au aratat curiosi, incantati si emotionati cand au vizitat birourile institutiei, dar au pus si intrebari functionarilor despre activitatile pe care le desfasoara zi de zi”, se spune in comunicat.
Copiii au vizitat birourile arhitectului-sef al Sectorului 6, al viceprimarului GABRIEL PETREA, dar si al directorului economic. Arhitectul-sef le-a vorbit despre dezvoltarea urbana, le-a aratat harti cu teritoriul de peste 40 de kilometric patrati al Sectorului 6, dar si cu monumentele istorice din aceasta parte a Capitalei. Viceprimarul GABRIEL PETREA le-a povestit celor mici cum decurge o zi din viata sa la birou.
Cea mai interesanta parte a vizitei a fost pentru COPII intrarea in biroul primarului RARES MANESCU, pe fotoliul caruia s-au asezat rand pe rand. Propunerile COPIILOR au fost interesante, dar si haioase: fetitele vor sa devina consilieri locali, pentru a putea sa voteze proiecte prin care sa se construiasca adaposturi pentru oamenii strazii, caini sa nu mai fie eutanasiati si sa fie adoptati de mai multi cetateni. Baietii sunt mult mai practici si vor sa devina directori, in special director economic, potrivit sursei citate.
Citeste si: Eveniment de COMEMORARE a cinci secole de ROBIE A ROMILOR din Romania, in Sectorul 6
Cele mai inovative propuneri au fost interzicerea serialului Suleyman, inlaturarea uniformelor, marirea pauzelor, dublarea tuturor salariilor, dar si introducerea unui orar prin care sa se faca scoala si in weekend. Cei mai nazdravani au propus ca scolile sa fie inchise si cursurile obligatorii sa contina ore de Counter Strike. Unii dintre ei au promis ca atunci cand vor creste mari vor lucra si ei la Primarie. La finalul vizitei, toti COPIII au primit dulciuri.
Sursa foto: Primaria Sectorului 6