Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) “I. L. Caragiale” a anuntat vineri printr-un comunicat de presa demararea campaniei “Salvati STUDIOUL DE TEATRU CASANDRA”.
Prima actiune in spatiul public din cadrul campaniei se va desfasura sub forma unui protest mut, care va fi organizat luni, de la ora 13.00, in fata fostului STUDIOU DE TEATRU CASANDRA din strada Franceza nr. 9.
“Generatia actuala de studenti — viitori actori, regizori, scenografi si coregrafi, de la UNATC se afla in impas. Le lipseste singurul teatru destinat in exclusivitate spectacolelor studentesti, singurul spatiu unde, pana acum cativa ani, s-au intalnit cu succes creatia, cercetarea si experimentul in fata unui public numeros si fidel”, se spune in comunicat.
Citeste si: Absolventii de la UNATC “I.L. Caragiale” isi prezinta productiile de licenta
Potrivit sursei citate, studioul a facut parte din baza materiala a UNATC “I. L. Caragiale”, reprezentand “un reper cultural unic” si oferind o rampa de lansare pentru noile generatii de artisti. “In anul 2012, ca urmare a unei decizii ilegale, universitatea a fost privata de acest spatiu foarte important, care a oferit vizibilitate pentru productiile studentilor timp de 50 de ani. Dorim sa intram, din nou, in posesia imobilului care a gazduit STUDIOUL DE TEATRU CASANDRA. Dorim sa renastem Casandra ca reper a tot ceea ce inseamna teatrul tanar”, se mai arata in text.
Initiatorii campaniei au lansat si o petitie online, care a strans in patru zile un numar de 1.109 semnaturi. “Acest fapt, alaturi de incurajarile venite din partea personalitatilor din lumea artistica, a absolventilor si a studentilor UNATC, ne determina sa aducem si mai pregnant in atentia societatii necesitatea salvarii STUDIOULUI DE TEATRU CASANDRA. In viitorul apropiat prin campania «Salvati STUDIOUL DE TEATRU CASANDRA!» ne propunem sa generam o miscare de sustinere si sprijin din partea autoritatilor, a institutiilor de cultura, a personalitatilor din sfera artistica si, totodata, a publicului larg”, se mai spune in comunicat.
Citeste si: “Usi Deschise”, la UNATC
Urmatoarele actiuni vor consta in organizarea unor caravane pentru strangerea de semnaturi in locuri publice, langa institutii de cultura si universitati, strangerea de mesaje din partea artistilor care au jucat pe scena STUDIOULUI DE TEATRU CASANDRA si din partea publicului, prin intermediul site-ului oficial dedicat campaniei (www.unatc.ro/salvaticasandra), precum si filmarea unor testimoniale cu actori, regizori, scenografi, coregrafi — personalitati marcante ale teatrului romanesc in vederea sprijinirii campaniei online.
De asemenea, initiatorii actiunii isi propun derularea unei campanii si pe posturi de radio si televiziune.
Sursa foto: socasis.ubbcluj.ro