Liderul deputatilor PNL, GEORGE SCUTARU, a declarat, duminica, referitor la decizia unor parlamentari de a parasi PNL, ca este “un moment de clarificare” si ca, in acest moment, CALIN POPESCU TARICEANU “de fapt incearca sa-si SALVEZE postul de presedinte al Senatului”.
Scutaru a fost intrebat cum vede decizia unor parlamentari PNL de a parasi partidul, pentru a se implica alaturi de CALIN POPESCU TARICEANU in infiintarea unui nou partid liberal.
“TARICEANU trebuie sa isi justifice in primul rand prezenta pe postul de presedinte al Senatului, e de notoritate faptul ca in ultima perioada partenerii sai de coalitie au fost nemultumiti de modul lent in care proiectul noului partid al lui Tariceanu este pus in practica. In acest moment, TARICEANU de fapt incearca sa-si SALVEZE postul de presedinte al Senatului, promitand diverse lucruri colegilor nostri parlamentari. De la unii dintre ei inteleg ca dincolo de declaratiile de fatada privind apararea principiilor liberale sunt promisiuni mult mai lumesti privind alocari de fonduri in colegii, eventuale deconcentrate pe care unii sa le obtina”, a spus Scutaru, citat de Mediafax.
El a precizat ca a observat in ultima perioada ca la nivelul grupului parlamentar al PNL sunt aproximativ opt-noua deputati care in mod constant voteaza alaturi de Guvern, ignorand votul pe care grupul PNL il avea.
“Cred ca este un moment de clarificare, nu poti sa fii si membru PNL si in acelasi timp sa stai cu mana intinsa de la Guvernul Ponta asteptand sa-ti pice ceva, nici sa fii dimineata membru PNL si seara sa mai dai o tura pe la Tariceanu spunand ca esti parte a partidului sau”, a mai afirmat Scutaru.
El a mentionat ca regreta plecarile din PNL, dar este “un pas pe care trebuie sa si-l asume” parlamentarii care i se alatura lui TARICEANU.
“Fiecare trebuie sa inteleaga si sper sa inteleaga greseala politica pe care o face”, a declarat Scutaru.
Citeste si: Sase deputati liberali isi dau demisia din partid si se alatura lui Tariceanu
Liderul deputatilor PNL a sustinut ca “dezertarile” din partid in favoarea lui TARICEANU nu vor afecta scorul pentru alegerile prezidentiale.
“Si in 2009-2010, cand parlamentarii nostri, supusi unor promisiuni sau presiuni, unii dintre ei au plecat mai ales la UNPR. Nu este niciun fel de problema, eu sunt convins ca ceea ne-am propus, realizarea unui mare partid de dreapta, PNL, un partid national liberal mare, cu un candidat la Presedintie si cu o victorie din partea acestuia sunt lucruri care se vor intampla si vom avea ocazia foarte curand, eu cred ca mai devreme de 2016, ca acest partid sa revina la guvernare. Cred in proiectul pe care Klaus Iohannis l-a prezentat in fata Congresului, care nu este un proiect doar pentru castigarea alegerilor prezidentiale, este un obiectiv de dezvoltare a partidului pentru urmatorii 10 ani”, a declarat Scutaru.
Sase deputati liberali, intre care Andrei Gerea, au anuntat ca demisioneaza din PNL si trec la formatiunea pe care o va infiinta CALIN POPESCU TARICEANU, acestia declarand ca sunt nemultumiti de fuziunea cu PDL si de modul in care s-a desfasurat congresul partidului.
Cei sase deputati care demisioneaza din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palasca si Nicolae Alexandri. De asemenea, a anuntat ca paraseste PNL si Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.
Citeste si: Un deputat PNL a anuntat ca pleaca la partidul lui Tariceanu
Sambata, a anuntat ca demisioneaza din PNL deputatul Gratiela Gavrilescu, ea reclamand ca la Congres “s-a votat dupa cum era aranjat si biletele au circulat” si precizand ca se va alatura partidului liberal pe care il va fonda Calin Popescu Tariceanu.