John Kerry, secretarul de Stat american, a anuntat ca Statele Unite ale Americii sunt direct interesate de stabilizarea situatiei politice din Irak, in acest sens fiind luate in considerare toate optiunile posibile, inclusiv atacurile aeriene cu aparte fara pilor sau cooperarea cu Iranul.
Principala ingrijorare a autoritatilor de la Washington o reprezinta amenintarea sigurantei populatiei civile de trupele insurgente sunnite ajunse la cativa zeci de kilometri distanta de Bagdad.
Realitatea din zona arata ca gruparea terorista sinnita Stat Islamic in Irak si Levant (SIIL), afiliata retei Al-Qaida, a lansat in ultimele saptamani o ofensiva militara in nordul Irakului, reusind sa ocupe mai multe orase importante din aceasta parte a tarii.
Portavionul George H.W. Bush si alte trei nave militare americane au intrat in Golful Persic, pentru a fi disponibile in cazul in care Statele Unite vor demara operatiuni in Irak, unde activitatile insurgentilor sunniti s-au intensificat.
CITESTE SI: IRAK: ZECI DE MILITARI IRAKIENI, EXECUTATI DE JIHADISTI
Nava americana USS Mesa Verde, avand la bord 550 de membri ai Fortelor navale si avioane de tip Osprey, a intrat luni in Golful Persic, pentru a furniza trupe in cazul in care se decide evacuarea ambasadei americane din Bagdad.
“Secretarul Apararii, Chuck Hagel, a ordonat navei de transport USS Mesa Verde sa intre in Golful Persic. Nava a trecut deja de Stramtoarea Ormuz”, afirma purtatorul de cuvant al Pentagonului, John Kirby. Nava, care poate fi baza pentru elicoptere, este echipata cu avioane cu decolare verticala de tip MV-22 Osprey.
Cei 550 de membri ai Fortelor navale americane pot participa, in caz de necesitate, la evacuarea personalului ambasadei americane din Bagdad.
CITESTE SI: ATENTATE SANGEROASE LA BAGDAD, SOLDATE CU CEL PUTIN 37 DE MORTI
In Golful Persic a ajuns si portavionul USS George H.W. Bush, care are la bord peste 70 de avioane si elicoptere militare. Portavionul este escortat de distrugatorul USS Truxtun si de crucisatorul USS Philippines Sea.