Figura centrala a democratiei spaniole, multa vreme foarte iubit dupa ce si-a ajutat tara sa intoarca pagina dictaturii franchiste, regele JUAN CARLOS si-a vazut popularitatea diminuata din cauza scandalurilor care au umbrit ultimii sai ani de domnie. Regele in varsta de 76 de ani a stupefiat tara la 18 aprilie 2012, aparand cu o figura abatuta in fata presei pe culoarul unei clinici din Madrid, inainte de a-si prezenta scuze istorice: “Regret mult. M-am inselat si acest lucru nu se va mai intampla”.
Cu cateva zile inainte, aparuse o disputa in jurul unei costisitoare partide de vanatoare de elefanti in Botswana, dupa care suveranul a fost repatriat din cauza unei fracturi la sold, un scandal pe care Spania, afectata de o criza economica de o amploare istorica, nu i l-a iertat.
Cu 31 de ani inainte, la 23 februarie 1981, intr-un mesaj televizat ramas in memoria colectiva, tanarul rege in uniforma militara le ordona ofiterilor pucisti din Garda civila care ocupau atunci Parlamentul sa se intoarca la cazarmile lor.
Dejucand aceasta tentativa de lovitura de stat desfasurata de locotenent-colonelul Antonio Tejero, cel pe care dictatorul Francisco Franco l-a desemnat inca din 1969 drept succesorul sau, se impunea ca eroul tranzitiei democratice.
Citeste si: JUAN CARLOS, regele SPANIEI, a abdicat! Printul FELIPE va prelua tronul
Intre cele doua imagini puternice, regele JUAN CARLOS, incoronat la 22 noiembrie 1975, la varsta de 37 de ani, la doua zile dupa moartea lui Franco, va insoti destinul unei Spanii iesite din dictatura pentru a se alatura cercului marilor democratii europene.
De-a lungul anilor, manierele simple si naturale ale acestui sef de stat cunoscut ca fiind aproape de poporul sau, ducand o viata privata discreta, pasionat de sport, in special de volei si schi, i-au atras simpatia spaniolilor.
“El a fost o figura unificatoare, cel care, din toata inima, se reculege in camera mortuara a lui Santiago Carrillo (liderul comunist istoric decedat la 18 septembrie 2012) si cel care, din toata inima, il primeste pe papa”, isi aminteste Fermin Urbiola, autorul mai multor carti despre rege.
JUAN CARLOS, prin aura sa internationala, va fi “in Maroc, China, Statele Unite, un ambasador de lux pentru Spania”, subliniaza Luis Palacios Banuelos, profesor de istorie la universitatea Rey Juan Carlos din Madrid.
Dar in ultimii ani, imaginea regelui imbatranit, afectat de scandaluri, nu a rezistat consecintelor crizei economice care, din 2008, a pus capat anilor de prosperitate si a declansat o criza de incredere profunda fata de institutii. “Pactul tacerii care domnea in jurul regalitatii nu mai exista”, analiza in primavara lui 2012 Antonio Torres del Moral, expert al monarhiei spaniole.
Dezamagirile generate de familia regala s-au succedat. De la casatoria controversata a printului mostenitor Felipe, in 2004, cu Letizia Ortiz, fara origini nobile, jurnalista si divortata, la despartirea rasunatoare, in 2007, a fiicei sale mai mari Elena de sotul ei, Jaime de Marichalar, copiii sai au aparut din ce in ce mai des in presa.
Dar episodul cel mai grav este de departe scandalul de coruptie in care este suspectat din 2011 ginerele lui Juan Carlos, Iñaki Urdangarin. Sotia sa, infanta Cristina, a doua fiica a regelui si a reginei Sofia, a fost si ea anchetata de justitie.
Problemele de sanatate repetate, dupa ce a fost operat de o tumora benigna la plaman in mai 2010, i-au afectat, de asemenea, imaginea suveranului si au pus spaniolii in fata posibilitatii unui transfer de putere catre Felipe.
Descendent al Casei de Bourbon, nascut la 5 ianuarie 1938 la Roma, JUAN CARLOS Alfonso Victor Maria de Borbon y Borbon este nepotul regelui Alfonso XIII, plecat in exil cu familia dupa instaurarea celei de-a II-a Republici in 1931.
Tatal sau, mostenitorul direct, nu a domnit niciodata, fiind indepartat de Franco pentru ideile sale considerate prea liberale: dictatorul il va alege pe fiul lui pentru a-i succeda la conducerea statului. Din 1948, el il aduce in Spania pe viitorul rege, la varsta de doar zece ani, departe de parintii sai exilati in Portugalia, pentru a-si face studiile.
Dar foarte rapid, dupa ajungerea lui pe tron, JUAN CARLOS se elibereaza de greaua mostenire franchista si amelioreaza virajul tranzitiei dupa patru decenii de dictatura (1939-1975) si Razboi Civil (1936-1939). JUAN CARLOS isi va defini “misiunea” astfel: “Ideea de capatai a politicii mele este sa ajung in acel punct in care spaniolii sa nu se mai imparta niciodata intre invinsi si invingatori”.
Citeste si: Juan Carlos al Spaniei a fost “lovit” de criza!
Contrar asteptarilor nostalgicilor dupa Franco, JUAN CARLOS legalizeaza rapid partidele politice, desemneaza un sef al Guvernului – Adolfo Suarez – caruia ii incredinteaza misiunea de a organiza alegerile, supune unui referendum noua Constitutie in 1978, conducand tara pe drumul catre democratie pana in acea noapte istorica de 23 februarie 1981.
“Stiam ca militarii se vor supune ca pentru ca eram numit de Franco (…) pentru ca trecusem prin bancile Academiei Militare si pentru ca le castigasem prietenia multora dintre ei”. Si, “mai ales pentru ca eram comandantul suprem al fortelor armate”, isi aminteste regele.
In 1962, dupa anii de formare militara si studii de drept si economie, viitorul monarh s-a casatorit la Atena cu printesa Sofia, fiica cea mare a regelui Greciei Paul I. Tanarul cuplu se va instala in Palatul Zarzuela, in apropiere de Madrid, unde a trait de atunci. Elena se va naste in 1963, Cristina in 1965 si Felipe in 1968.
Sursa foto: telegraph.co.uk