LAURENTIU REGHECAMPF se desparte de Steaua, insa nu fara a-si lua ramas bun. Tehnicianul care a adus doua titluri consecutive in Ghencea a postat, sambata seara, un mesaj emotionant prin care incearca sa-si ia ramas bun de la toti cei care au fost alaturi de el in perioada petrecuta pe banca Stelei, scrie Fanatik.
REGHECAMPF ii nominalizeaza pe Mihai Stoica, Gigi Becali, Teia Spone si pe suporteri. Citeste mai jos mesajul lui REGHECAMPF pe Facebook.
“Au fost doi ani de vis!!! Doi ani in care, alaturi de un colectiv minunat, am stabilit ca reteta cistigatoare contine determinare, convingere, pasiune si munca. Doi ani in care am reusit sa ne eliberam de presiunea traditiei si sa imbratisam profesionismul pentru a incerca sa oferim acestui club ceea ce merita cu adevarat. Doi ani in care am cautat sa aducem Steaua in zona performantei de virf pentru a putea depasi acea perioada marcata de reputatia unei mari forte continentale, care nu-si poate explica prezentul. Doi ani in care am muncit, am suferit, am luptat, am plins, am invins! Doi ani care au fost si vor ramine cei mai frumosi doi ani din cariera mea.
Vreau sa multumesc sotiei mele si intregii mele familii pentru sprijinul acordat. Au fost clipe grele in care nimeni nu ma intelegea, dar in care voi ati fost mereu acolo pentru un zimbet, o imbratisare, o vorba buna.
Citeste si: REGHECAMPF PUNE UMARUL LA “DESTRAMAREA” STELEI. VEZI CE JUCATORI VREA SA DUCA LA AL-HILAL
Iti multumesc Mihai Stoica! Pentru prietenia ta, pentru profesionismul tau, pentru respectul tau, pentru intelegerea si sustinerea tale neconditionate. Toate acestea mi-au asigurat un adapost in vreme de furtuna. Imi doresc enorm ca acest calvar prin care treci sa se termine si ma rog sa ti se faca dreptate!
Tin sa ii multumesc lui Gigi Becali pentru ca mi-a acordat sansa de a-mi indeplini acest vis. Dinsul spunea la un moment dat ca isi doreste sa faca Steaua sa straluceasca precum soarele sfint. Astazi, Steaua este un soare care lumineaza intreg fotbalul romanesc. Sper ca in curind sa fie liber pentru ca nu merita ceea ce i se intimpla. Din fericire aceasta perioada grea nu i-a invins credinta, iar Gigi Becali va iesi de-acolo mult mai puternic si mult mai decis si va avea ocazia de a se putea bucura de lacrimile de bucurie pe care le-a produs oamenilor din jurul sau prin toate faptele bune pe care le-a facut. Acest om si-a invins destinul cind putini se mai asteptau, mai ales ca destinul il invinsese deja de citeva ori. Vreau sa-i multumesc prietenului meu Teia Sponte… Prietenul meu, omul care a crezut in mine si s-a luptat pe viata si pe moarte sa ma aduca la Steaua.
Citeste si: REGHECAMPF A SEMNAT SAMBATA DIMINEATA CU “REAL MADRIDUL ASIEI”. SALARIUL ESTE FABULOS
Vreau sa le multumesc suporterilor echipei Steaua, care ne-au ajutat sa atingem acest nivel. Este rindul meu sa va ofer o portie interminabila de aplauze. Acesti fani unici care ne-au purtat in atitea rinduri spre victorii si care pling pentru echipa lor, de bucurie sau de tristete, au un merit deosebit in ascensiunea noastra fulminanta. Nu e o rusine sa plingi atunci cind iti iubesti fara limite echipa cu o loialitate zguduitoare si pura. Sentimentul vostru nu se fabrica si nu se educa! Pasiunea voastra incredibila ma face sa fiu si mai mindru atunci cind stiu ca din tot sufletul vostru ati strigat numele meu. Steaua are in spate milioane de fani, care meci de meci ni s-au alaturat, iar impreuna am dat nastere la ceea ce se cheama <spiritul Steaua>!! A fost o onoare sa impartasesc timp de doi ani sentimente fantastice, momente unice si clipe de vis. Va multumesc pentru increderea pe care mi-ati acordat-o! Poate ca au fost momente cind v-am dezamagit sau alte momente in care v-am facut fericiti, insa mereu am incercat sa fac totul pentru binele acestui club. Steaua nu se opreste in loc pentru nimeni! Steaua merge inainte si din fericire are cheia spre usa care deschide drumul spre reabilitarea fotbalului romanesc. Fiti alaturi de echipa, de viitorul antrenor si acordati-i acelasi respect si acelasi sprijin pe care mi l-ati acordat si mie!
Citeste si: REGHECAMPF: CEI DE LA ASTRA AU FACUT UN MECI BUN. NOI VA TREBUI SA INVESTIM CA SA AVEM PERFORMANTE
Le multumesc jucatorilor mei! Succesul meu este, totodata, succesul unei echipe generoase la efort si determinare. Astazi Steaua este o echipa mare, insistenta, muncitoare, ambitioasa si organizata. Va multumesc baieti!!! Va multumesc pentru eforturile voastre, pentru munca voastra, pentru devotamentul, sacrificiul si increderea voastra! A fost un privilegiu sa va fiu antrenor si sa lupt alaturi de voi pentru binele acestui club. Sint fericit ca am avut ocazia sa va intilnesc pe fiecare dintre voi! Ati scris fara dubii si cu litere de aur cea mai frumoasa pagina din cariera mea de antrenor. Acum este momentul in care trebuie sa continuati sa scrieti! Sa scrieti si sa rescrieti istoria! Ridicati capul din pamint, priviti-va in ochi adversarii si viitorul, luptati pentru Steaua si pentru Romania si nu uitati ca voi aveti sansa sa hotariti ce ramine in urma voastra! SINT FERICIT ca am antrenat Steaua SI MA SIMT BINE pentru ca am facut performanta!”.
Sursa foto: