Sindicatul Automobile Dacia a anuntat, joi, ca pe data de 5 martie va organiza un miting la care ar urma sa participe peste 10.000 de oameni. Protestul va avea loc in localitatea argeseana Mioveni si este pentru sustinerea industriei auto.
“Consiliul Sindicatului Automobile Dacia va organiza o adunare publica pe platoul Casei de Cultura a Sindicatelor din Mioveni, in data de 5 martie 2014, intre orele 13,00 si 14,00. La adunarea populara vor participa peste 10.000 de membri ai sindicatului”, se arata intr-un comunicat semnat de liderul sindical Nicolae Pavelescu, informeaza Agerpres.
Citeste si: Dacia va demara productia motoarelor EURO 6 la finalul anului
Printre nemultumirile protestatarilor se numara lipsa masurilor concrete pentru sustinerea pietei auto din Romania, dar si nerespectarea promisiunilor guvernantilor cu privire la modificarea legislatiei muncii. In plus, sindicalistii cer suplimentarea tichetelor pentru programul de reinnoire a parcului auto si stimularea cumpararii de masini noi.
Totodata, salariatii Dacia sunt nemultumiti si de decizia Guvernului de amanare a executiei tronsonului de autostrada Pitesti – Sibiu, extrem de important pentru “SC Automobile Dacia, pentru furnizorii sai si pentru Romania”.
sursa foto: romanialibera.ro