Ion Cristoiu i-a raspuns in termeni duri lui Adelin Petrisor. Reporterul special de la TVR spusese despre renumitul jurnalist ca are o aroganta demna de un dictator african.
Noua grila de programe de la TVR, cu realizatori precum Ion Cristoiu, Mircea Dinescu sau Cornel Nistorescu, deranjeaza anumiti oameni din vechea garda. Adelin Petrisor s-a aratat indignat de discursul lui Cristoiu de la conferinta de prezentare a noii grile a televiziunii publice.
In replica, Ion Cristoiu a scris pe blogul sau personal: “Interventia mea la conferinta de presade ieri dedicata noii grile a TVR a provocat unui angajat al TVR nitica diaree. Diareea diaree se vindeca pe calea gurii. Diareea nervoasa, pe calea scrisului.
Angajatul s-a manifestat impotriva mea printr-un text lipit pe blogul personal, devenit un soi de perete de Wc de gara, unde trairile imediate se scriu cu destul (n.r.-degetul ). Suparatul e prezentat de Reporter virtual ca numindu-se Adelin Petrisor, reporter.
Din cate-mi amintesc, un anume Adelin Petrisor lucra pe vremuri la Antena 3. Nu stiam ca lucreaza acum la TVR. Urmaresc postul public. Nu insa cu atata harnicie incat sa bag seama ca difuzeaza si reportaje intocmite de Adelin Petrisor”, a notat Ion Cristoiu.
Citeste si: Ilegalitati la TVR: Nereguli la deplasarile in strainatate si la contractele de publicitate
Reporterul special spusese despre Cristoiu ca are o aroganta demna de un dictator african atunci cand spune ca a facut o favoare TVR prin faptul ca a acceptat sa faca o emisiune despre carti acolo.
“Am declarat ca eu am facut o favoare TVR si nu TVR mie, nu ca expresie publica a dispretului fata de institutia al carei salariat e Adelin Petrisor (departe de mine asemenea arogante), ci drept replica la insinuarile unor pitifelnici din sala ca noi, cei invitati de Stelian Tanase sa colaboreze – Mircea Dinescu, Cornel Nistorescu, Florin Iaru, Ion Ionita, Miruna Munteanu – eram niste terchea-berchea, carora li se facuse o pomana de catre noul director”, a mai scris Ion Cristoiu.