Studentii, in parteneriat cu Universitatea Politehnica Bucuresti (UPB) si Centrul de Transfuzii al Capitalei, organizeaza, de luni, 24 februarie, pana vineri, 28 februarie, in holul Rectoratului UPB, o sesiune de recoltare sangvina.
In cadrul campaniei nationale “Sangele inseamna viata! Doneaza sange si/sau celule stem!”, studentii sunt asteptati sa doneze intre orele 8.00 si 12.00, in oricare dintre cele cinci zile, se arata intr-un comunicat al Uniunii Nationale a Studentilor din Romania (UNSR).
Citeste si: Experti ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii verifica linia de productie de la Cantacuzino
In schimbul sangelui donat, voluntarii vor putea efectua, in mod gratuit, un set de analize, li se vor masura tensiunea arteriala, temperatura corpului si ritmul cardiac, iar cei care lucreaza vor beneficia si de o zi libera si de bonuri valorice.
Potrivit datelor statistice, la fiecare trei secunde, un om are nevoie de sange, iar 60% din populatie va avea nevoie la un moment dat in viata. In acelasi timp, doar 2% din populatie doneaza sange. In Bucuresti, necesarul zilnci este de aproximativ 1.000 de unitati, iar in 2013 doar 66% din cerere a fost acoperita.
Sursa foto: ziarulunirea.ro