Porsche recheama in service cele mai noi modele sport 911 GT3 si recomanda proprietarilor sa nu foloseasca vehiculele, dupa ce doua dintre acestea au luat foc din cauza unor defectiuni la motoare, informeaza Bloomberg.
Pretul unui Porsche 911 GT3 porneste de la 137.303 euro, iar recall-ul companiei germane afecteaza toate cele 785 astfel de supercaruri aflate pe piata.
“Nu au avut loc accidente sau raniri. Analizele interne ale motivelor care au dus la defectarea motoarelor nu sunt finalizate. Cele doua incendii au avut loc in Europa”, se arata intr-un comunicat al prupului Volkswagen, proprietarul Porsche.
Potrivit revistei germane Autobild, incidentele in care au fost implicate automobilele GT3 au avut loc in Elvetia si Italia.
Citeste si: Noul Mercedes C-Class Wagon, surprins in teste. GALERIE FOTO
Campaniile de rechemari efectuate in ultimele luni de producatorii auto VW, Chrysler Group si Toyota Motor scot in evidenta problemele provocate de adaugarea unor tehnologii tot mai sofisticare la noile modele.
“Rechemarea nu este o veste buna, in special pentru un vehicul premium”, a declarat Frank Schwope, analist la NordLB in Hanovra.
Directorul general al Porsche, Matthias Mueller, a declarat in aceasta luna ca marca intentioneaza sa ajunga in 2015 la vânzari de peste 200.000 de vehicule, cu trei ani mai devreme decât intentiona initial.
In 2013, livrarile Porsche au urcat cu 15%, la un nivel record cde 162.145 de vehicule, datorita cererii pentru modelele Boxster si Cayman.
Sursa foto: autoblog.com