Valeriu Zgonea a declarat, miercuri, ca facturile la energie electrica pentru cetateni si consumatorii industriali vor fi mai mici. Acest lucru va fi posibil ca urmare a adoptarii in sedinta de marti a plenului Camerei Deputatilor a legii privind aprobarea OUG nr. 57/2013, prin care este reesalonata acordarea de certificate verzi catre producatorii de energie regenerabila.
“Proiectul de lege face parte din prioritatile legislative ale Camerei Deputatilor pentru aceasta sesiune parlamentara, necesare pentru asigurarea unei guvernari eficiente, pentru cresterea nivelului de trai si pentru sprijinirea cresterii economice.
Reesalonarea acordarii certificatelor verzi catre producatorii de energie regenerabila a avut ca principal obiectiv scaderea pretului la energia electrica pentru populatie, dar si pentru agentii economici. Astfel, vom reusi sa micsoram facturile la energie, dar si sa pastram investitiile in energie regenerabila”, a declarat presedintele Camerei Deputatilor intr-un comunicat de presa.
Zgonea a mai spus ca amanarea datei de aplicare a acestei legi, in urma cererii de reexaminare formulata de presedintele Traian Basescu, ar fi putut avea efecte pe plan social, prin cresterea brusca a costurilor energiei peste limite suportabile, cat si in plan economic, ducand la blocarea intregului sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile.
Citeste si: Facturile la caldura, mai mari cu 60% la Arad. Cat platesc locuitorii din Brasov si Buzau