O misiune a Fondului Monetar Interntional (FMI) va sosi marti la Bucuresti, impreuna cu reprezentanti ai Comisiei Europene si Banca Mondiala, pentru discutii privind prima si a doua evaluare a acordului stand-by, vizita urmand a se incheia pe 5 februarie.
“Misiunea va discuta cu autoritatile romane evolutiile economice recente si prioritatile in ceea ce priveste reformele economice. De asemenea, vor fi discutate masuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amanarea cu trei luni a majorarii accizei la carburanti, astfel incat sa fie asigurata tinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB”, a declarat intr-un comunicat reprezentantul rezident al FMI in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Discutiile cu autoritatile de la Bucuresti se poarta in contextul in care acordul cu FMI este pentru moment suspendat, dupa ce presedintele Basescu a refuzat sa il semneze. Totul a pornit de la majorarea cu 7 centi pe litru a accizei la carburanti, convenita de Guvern cu expertii internationali, la ultima vizita, de anul trecut. Presedintele spune ca masura nu este necesara, in timp ce premierul anunta, in continuare, ca va fi introdusa de la 1 aprilie.
Ministrul pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marti, la Viena, ca acordul cu FMI este in derulare si a aratat ca economia a performat anul trecut mai bine decat au estimat autoritatile romane impreuna cu expertii internationali, cresterea din 2013 indreptandu-se spre 3%.
“Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este in derulare. Chiar si in absenta unei scrisori aprobate, implementam toate masurile. Acelasi lucru este valabil si pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problema, deoarece evaluarile lor sunt la cate sase luni, iar in ianuarie va fi prima”, a declarat Voinea.
Victor Ponta a afirmat ca acciza de 7 eurocenti la carburanti va intra in vigoare de la 1 aprilie, pentru ca nici macar presedintele Traian Basescu nu se va mai putea opune, iar efectul acestei masuri va fi analizat dupa primul semestru.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, inaintea sedintei BPN al PSD, ca discutiile cu delegatia FMI nu vor privi si masuri prin care sa fie compensata lipsa banilor cauzata de amanarea aplicarii accizei la carburanti. “Nu, nici vorba. Nu se poate discuta pana la 1 iulie. La 1 iulie tragem linie pe primul semestru si vedem daca suntem pe plus, pe minus fata de ceea ce avem prognozat si dupa 1 iulie, asa cum se face de fapt in fiecare an”, a spus Ponta. El a aratat ca abia atunci se va putea veni cu masuri de rectificare pozitiva sau negativa, dupa caz.
Pentru anul trecut, Guvernul, FMI si Comisia Europeana au anticipat o crestere economica de 2,2%, dupa ce initial tinta a fost fixata precaut la 1,6%. Board-ul FMI a amanat in decembrie discutia privind evolutia acordului cu Romania, intrucat autoritatile nu au putut trimite scrisoarea suplimentara de intentie fara semnatura presedintelui.
Romania are in derulare un acord in valoare de 4 miliarde de euro cu FMI si Uniunea Europeana, din care nu intentioneaza insa sa acceseze fonduri. Scopul acordului este de a proteja Romania de eventuale socuri pe pietele financiare si de a ajuta la reducerea costurilor de finantare.
Sursa foto: dailymail.co.uk