Vasile Avram, fostul sef al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) si-a anuntat, miercuri, candidatura la alegerile pentru sefia Federatiei Romane de Fotbal (FRF), acesta intrand in competitie cu Gica Popescu, Razvan Burleanu si Marcel Puscas.
Avram a sustinut o conferinta de presa in care si-a prezentat planul, fiind convins ca “poate resuscita fotbalul romanesc”.
“Activez in fotbal de 35 de ani. Am fost vicepresedinte al Federatiei, secretar general la Astra Giurgiu. Cand voi fi presedinte, ii voi respecta pe toti la fel. Activitatea mea nu s-a axat doar pe fotbal. Am terminat Dreptul la Universitatea din Bucuresti. Am lucrat in mai multe ministere, am fost consilier al unor ministri si al presedintelui Agentiei Nationale pentru Sport. Candidez pentru ca vreau ca fotbalul romanesc sa castige de la mic la mare.
In ultimii 20 de ani, baza materiala a fotbalului romanesc s-a redus cu peste 60%. Numarul copiilor legitimati si nelegitimati este in cadere libera. Aparitia scandalurilor, lipsa rezultatelor, meciurile suspecte, toate au dus la scaderea interesului pentru fotbal si la disparitia unor echipe de traditie ca Sportul Studentesc, Corvinul Hunedoara, Progresul Bucuresti, FC Arges, Jiul Petrosani”, a spus Avram.
Fostul sef al CCA si-a continuat discursul, spunand ca este capabil sa salveze fotbalul si sa-l readuca pe o panta ascendenta: “Am convingerea ca fotbalul romanesc va intra intr-o etapa a reconstructiei, din care toti sa castige, nu doar o echipa. Fotbalul romanesc are resursele pentru a fi resuscitat. Imi pun speranta in tinerii si copiii care joaca fotbal, ei pot readuce Romania din nou in fata. Nu am nevoie de sustinerea unui anumit clan de impresari. Nu sunt reprezentantul vreunei academii de fotbal. Sunt reprezentantul tuturor echipelor, de liga a III-a, a II-a, de Liga I, a cluburilor de fotbal feminin si de fotbal de sala. Acestea sunt interesele pe care le reprezint”, a adaugat Vasile Avram, care a subliniat ca are avantajul experientei in lupta cu Gica Popescu.
Sursa foto: cronicaromana.ro