Premierul Victor Ponta a declarat ca toate proiectele de lege respinse de Traian Basescu vor fi revotate de comisiile parlamentare, iar presedintele va fi obligat sa le semneze. Primul ministru a mai spus ca este foarte posibil ca Basescu sa „faca, din nou, circ” si sa le semneze la ora 12 noaptea, informeaza postul Antena 3.
“Am discutat astazi si imediat, desi e in vacanta Parlamentul, comisiile se vor reuni, vom revota toate aceste legi. Nu mai poate sa le mai…trebuie sa le semneze in maxim 10 zile dupa ce sunt revotate. Probabil ca va face din nou circul ala pe care l-a facut, semneaza la 12 noaptea… o chestie de copil cu probleme, nu om serios”, a spus Ponta la Antena 3.
Primul ministru a amintit ca, in ultimele zile, presedintele Traian Basescu a retrimis la Parlament legea de aprobare a ordonantei prin care este reesalonata acordarea de certificate verzi, legea privind vanzarea de terenuri si legea privind parteneriatul public-privat.
“Guvernul a avut un proiect de lege care a fost votat de Parlament si care, sigur, nu interzice strainilor sa cumpere, ca n-avem voie, dar pune niste conditii, de preemptiune, in asa fel incat, practic, se ajunge mai greu la cumpararea de catre… Doar daca romanii, vecini, cei care…
Ce a facut Traian Basescu? A refuzat sa promulge aceasta lege. Deci, practic, asta seara, noi cand vorbim, orice strain se duce maine si cumpara, nimic nu-l impiedica. Sper ca nu este un interes privat. Cred ca a facut-o din dorinta de a ne face rau. De asemenea, anul trecut am adoptat legea pentru esalonarea subventiilor pentru energie verde. Basescu a respins aceasta lege.
Eu nu stiu daca are si un interes privat, daca in afara de terenuri, si-o fi cumparat si eoliene. E posibil, o sa aflam la un moment dat”, a spus Ponta.
Sursa foto: gov.ro