Toti elevii din Romania, de la gradinita si pana cand termina liceul, ar putea fi obligati sa poarte uniforme. Masura este prevazuta intr-un proiect de lege, propus de cativa parlamentari.
Initiativa parlamentarilor PSD vine in contextul in care cei mai multi dintre elevi vin la scoala, in prezent, imbracati in haine de club. Unii sunt prea excentrici, la fel le sunt si coafurile. Iar toate astea duc la degradarea relatiei dascal-elev, considera initiatorii proiectului de lege.
Daca legea va fi adoptata, toti elevii, de la gradinita si pana ies de pe bancile liceului, vor fi obligati sa poarte uniforma. Modelul si culoarea vor fi alese de conducerea scolilor impreuna cu parintii si copiii. Initiativa legislativa se afla in dezbaterea Parlamentului.